Prin acțiunea înregistrată în 4 octombrie la Tribunalul București, la Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, colonelul Paraschiv contestând un ordin din luna septembrie prin care s-a decis mutarea lui la Centrala nucleară Cernavodă, pentru a se ocupa de paza acesteia.
Carmen Dan a transmis pe 22 octombrie 2018 președintelui Klaus Iohannis o propunere de înaintare în grad a colonelului Dumitru Paraschiv. Șeful statului a decis să amâne înaintarea în grad până când organele judiciare vor emite un punct de vedere final cu privire la violențele de la protestele din 10 august.
Ministrul Dan a propus avansarea colonelului Paraschiv, comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție în timpul protestului din 10 august, la gradul de general de brigadă cu o stea, deoarece a dat dovadă de „un înalt profesionalism, responsabilitate și devotament în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.
Pentru că la protest nu a fost îmbrăcat în uniformă, ci în alb cu o eşarfă la gât, colonelul Paraschiv a atras atenţia presei şi a protestatarilor. Astfel a ajuns să fie identificat în multe dintre imaginile care surprind acţiunile jandarmilor.
În dosarul „10 august” este singurul dintre șefii Jandarmeriei care nu a fost pus sub acuzare pentru modul brutal de intervenției.
În declarațiile date la Parchetul Militar, a spus că nu jandarmii pe care îi comanda ar fi agresat protestatarii.