O ieşeancă a fost condamnată după ce a luat-o la bătaie pe fosta amantă a soţului. Cele câteva palme date în 30 de secunde au avut drept consecinţă o condamnare cu suspendare şi plata unor despăgubiri. Incidentul a avut loc în urmă cu trei ani, dar verdictul final urmează să fie dat abia la începutul lunii viitoare.
Conform rechizitoriului, în septembrie 2017 victima, V.D., plecase la Carrefour Felicia împreună cu fiul său de 5 ani, pentru a-i cumpăra un cadou unei colege. Într-unul din magazinele din incinta complexului, ea s-a întâlnit cu Iuliana Petrea, relaţiile dintre cele două fiind tensionate. În faţa instanţei, Petrea a afirmat că ar fi fost insultată de V.D., „a văzut negru în faţa ochilor” şi nu-şi mai aminteşte ce s-a petrecut. Declaraţiile vânzătoarelor din magazin, coroborate cu imaginile video, au creionat însă altă imagine. Astfel, după ce a observat-o pe victimă, V.D., Petrea s-ar fi apropiat de ea şi i-a aplicat două lovituri cu palma în zona feţei, după care a lovit-o cu pumnul în zona nasului. Ulterior, victima avea să aprecieze că motivul ar fi fost o relaţie extraconjugală pe care o avusese în urmă cu trei ani cu soţul agresoarei.
Continuarea, în Ziarul de Iași.