Pe 20 septembrie a.c., secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis să-i acorde o a doua delegare pe funcție lui Volintiru, dar numai pentru trei luni. Pe 19 decembrie, deci, și această a doua delegare va expira (prima fusese aprobată pe 20 martie a.c.).
Conform CSM, între timp trebuie să aibă loc "ocuparea funcției, prin numire, în condițiile legii".
Lovitură în plex: achitări pe linie în "ANRP 2"
Sursele Newsweek România din justiție arată că, în timp ce Volintiru își dorește să fie numit pe funcție, portofoliul său de cazuri din ultimii ani este dezastruos. Cel mai recent eșec al său este achitarea tuturor inculpaților din dosarul cunoscut public drept "ANRP 2", cel în care mai multe persoane fuseseră acuzate de "umflarea" valorii unor terenuri și, astfel, de păgubirea statului cu 80 de milioane de euro. Achitarea a fost o lovitură grea pentru DNA, în condițiile în care o soluție identică a fost dată și în dosarul cunoscut drept "ANRP 1".
Citește și: Achitări definitive în dosarul ANRP
Sute de mii de lei pentru nevastă de la un inculpat
Cel mai scandalos dosar de care s-a ocupat Volintiru, însă, este unul în care inculpat era și fostul ministru Dan Șova. Conform unui articol publicat de Hotnews în 2015, "Danut Volintiru, procuror sef-adjunct al sectiei de combatere a coruptiei din DNA, ar putea fi in conflict de interese din cauza unor contracte pe care le-a incheiat sotia sa, motiv pentru care, in urma unor dezvaluiri din presa gorjeana, a fost sesizata Inspectia Judiciara. DNA a confirmat oficial pentru HotNews.ro ca Inspectia Judiciara a fost sesizata in doua randuri in vederea efectuarii de verificari asupra lui Volintiru. Biroul notarial al sotiei procurorului, Claudia Daniela Volintiru, ar fi autentificat un contract la Complexul Energetic Oltenia catre CET Govora, contra unor taxe notariale de 570.840 lei. Si nu ar fi singurul contract de la CE Oltenia autentificiat de Claudia Volintiru. Acesta in conditiile in care managerul de la CE Oltenia (Laurențiu Ciurel - n.r.) este urmarit penal, alaturi de Dan Sova, in dosarul Turceni-Rovinari instrumentat de DNA."
În mod miraculos, Volintiru nu a fost atins în nici un fel de acuzațiile de conflict de interese.
Cazul a fost tratat pe larg și de către B1 TV, în emisiunea lui Sabin Orcan.
Binefăcătorul soției sale, Laurențiu Ciurel, concitadin al lui Volintiru, a avut un rol și în alt dosar al DNA, cel al lui Toni Greblă: a declarat că, într-un loc public, Greblă l-ar fi amenințat cu diverse consecințe neplăcute în urma unei dispute. Deși a apărut în documentul trimis la Parlament pentru primirea avizului pentru arestarea lui Greblă, incidentul nu a mai fost menționat în rechizitoriu, fiind interpretat doar ca o presiune asupra parlamentarilor. Recent, Toni Greblă a fost achitat definitiv în acel dosar.
A închis dosarul fondurilor operative ale "Doi și-un sfert"
Dănuț Volintiru a fost acuzat de către o colegă procuror, Florentina Mirică, de clasarea ilegală a unui dosar referitor la activitatea serviciului secret al Internelor, potrivit G4 Media: "Florentina Mirică a instrumentat dosarele DIPI. În primul dosar, ea i-a trimis în judecată pe fostul ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea şi pe foştii şefi ai serciviului secret al MAI pentru că tocau banii din fondurile operative destinate descoperirii faptelor de corupţie pe lux, cum ar fi achiziţionarea unei limuzine Audi A8 pentru Oprea. În cel de-al doilea dosar, Mirică a vrut să îi trimită în judecată din nou pe foştii şefi ai serviciului secret din MAI pentru că au cheltuit fondurile operative pe băutură, petreceri şi parfumuri. Cel de-al doilea rechizitoriu i-a fost infirmat însă de şeful ei direct, procurorul Dănuţ Volintiriu, pe motiv că aceste cheltuieli ţineau de nevoile operative ale serviciului secret. Mirică a demisionat din DNA în semn de protest pentru că i-a fost infirmat şi clasat dosarul."