Decizie de instanță ciudată la Iași: Primăria, obligată să extindă penitenciarul

DE Alexandru Pop | 18.07.2020 - 12:57
Zona Penitenciarului Iași/FOTO: ziaruldeiasi.ro
Zona Penitenciarului Iași/FOTO: ziaruldeiasi.ro

O premieră pe cât de surprinzătoare, pe atât de controversată, ce vizează câteva hectare din cea mai râvnită zonă imobiliară din Moldova. Printr-o sentinţă recentă, Tribunalul obligă practic Consiliul Local Iaşi, for ales, să supună din nou votului o decizie de respingere.

SHARE

Decizia judecătorilor este o premieră: consilierii locali nu doar că sunt obligaţi să mai supună o dată votului un plan urbanistic zonal (PUZ), ci trebuie să-l şi aprobe. Decizia pare atâtâ de bizară încât, în context, s-ar putea ridica problema de ce instanţa nu a decis şi cu ce majoritate sau unanimitate să fie aprobat proiectul acestei instituţii, Penitenciarul, afiliată aceluiaşi minister ca şi instanţele: cel al Justiţiei. În speţă, este vorba despre un proiect controversat: extinderea Penitenciarului Iaşi pe terenul liber de construcţii din Copou, spre strada Fagului. Anul trecut, Consiliul Local (CL) a respins proiectul în unanimitate, fiind invocată lipsa de oportunitate a extinderii unităţii într-o zonă rezidenţială. Hotărârea Tribunalului, care va fi atacată cu recurs de Primărie, poate pune capăt şi discuţiilor privind relocarea în viitor a unităţii, din acelaşi motiv: neadecvarea existenţei unei astfel de instituţii cum este Penitenciarul într-un cartier precum Copoul.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te