Instanțele de judecată sunt obligate, în prezent, să motiveze sentințele pe care le dau în termen de 30 de zile de la data pronunțării acestora. În realitate, acest termen este foarte rar respectat, înregistrându-se situații când o pedeapsa sau o achitare a fost motivată de judecător după jumătate de an sau chiar mai mult.
Curtea Constituţională a stabilit miercuri să elimine termenul de 30 de zile pentru motivare și a impus ca deciziile judecătoreşti în domeniul penal să fie pronunţate doar odată cu motivarea lor.
„Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.400 alin.(1), ale art.405 alin.(3) și ale art.406 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.
Cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.405 alin.(2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale au următoarea redactare:
- art.400 alin.(1): „Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii";
- art.405 alin.(3): „(3) Președintele completului pronunță minuta hotărârii";
- art.406 alin.(1) și (2): „(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunțare”, se arată în comunicatul de presă al CCR.
Ce efecte va avea schimbarea
Curtea Constituțională amintește că în prezent hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunțare, și se semnează de toți membrii completului și de grefier".
CCR consideră că acest termen încalcă atât Constituția României, când și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
„Curtea a reținut că redactarea hotărârii judecătorești penale (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză lipsește persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil.
Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive, anterior motivării în fapt și în drept a acesteia, este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept.
Prin urmare, Curtea a constatat că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării”, a menționat CCR.
Prin urmare, Curtea Constituţională a menționat că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.