Săptămâna trecută, instanţa a finalizat cercetarea judecătorească, urmând ca luni procurorul de şedinţă să citească primul rechizitoriu referitor la Cristian Popescu-Piedone şi alţi funcţionari ai Primăriei sectorului 4 şi să ceară pedepse pentru inculpaţii din dosar, iar apărătorii să prezinte pledoariile în favoarea clienţilor lor, transmite Agerpres.
Judecătorul care se ocupă de acest dosar, Mihai Bălănescu, a stabilit ca dezbaterile să aibă loc pe parcursul mai multor zile.
În aprilie 2016, dosarul ”Colectiv” a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.
Doi ani procesul a fost blocat pe chestiuni de procedură, iar judecătorul desemnat iniţial să se ocupe de acest caz a ieşit la pensie, fiind înlocuit în octombrie 2018 de Mihai Bălănescu. Noul judecător a promis că va grăbi soluţionarea dosarului, în fiecare săptămână fiind audiaţi zeci de martori şi victime.
În proces sunt judecaţi patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.
În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.
Fostul primar Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.
Potrivit procurorilor, infracţiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.