S-a motivat decizia în dosarul lui Darius Vâlcov la mai bine de un an după condamnare

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 26.02.2019 - 15:37

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au terminat de redactat motivarea sentinței în procesul în care Darius Vâlcov, actul consilier al premierului Viorica Dăncilă, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru corupție.

SHARE

O dată cu redactarea motivării poate începe judecarea apelului. Completul de 3 magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a fost format din judecătoarele Silvia Cerbu, Simona Cîrnaru şi Maricela Cobzariu.

Motivarea lui Vâlcov nu este singura care nu e gata în termen. Fostul lider PDL Vasile Blaga a fost achitat pentru corupție de Tribunalul București în vara lui 2017 și nici până astăzi motivarea nu a fost redactată, potrivit G4media.

Citește și: Vâlcov nu are card și cont de când a început ancheta DNA. Și declarațiile de avere s-au evaporat

În plus, sechestrele nu acoperă șpăgile și prejudiciile imputate lui Vâlcov din cele două dosare trimise în judecată. Consilierul premierului este acuzat în două dosare penale aflate pe rolul instanţelor de un prejudiciu total de aproape 3 milioane de euro. În schimb, el are sechestru pe bani şi bunuri (printre care 3 lingouri de aur, 172 de tablouri şi piese de mobilier) în valoare de doar 2 milioane de euro.

Citește și: Zeus din Slatina - Mita nu a adus apa în casele oamenilor

La începutul anului 2018, Darius Vâlcov a primit o condamnare de patru ani pentru trafic de influență, șase ani pentru spălare de bani și doi ani pentru operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția. Pedepsele s-au contopit și a rezultat o condamnare de opt ani.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te