În urma examinării din oficiu a procurorului general a soluţiilor de clasare dispuse la punctul 2 al Rechizitoriului nr.11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al PÎCCJ – Secţia Parchetelor Militare, constatându-se că procurorii militari nu au respectat dispoziţiile ordonanţelor şi ale judecătorilor, deoarece nu s-au efectuat actele de urmărire penală care să stabilească corect situaţia de fapt cu privire la evenimentele ce fac obiectul dosarului intitulat generic ,,Revoluţia română din decembrie 1989”, Parchetul General anunţă că s-a dispus:
Infirmarea, ca netemeinice, a soluţiilor de clasare dispuse faţă de numiţii Roman Petre – fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi prim-ministru al Guvernului României şi Brateş Teodor – fost redactor-şef la Televiziunea Română, cu privire la infracţiunile contra umanităţii şi redeschiderea urmăririi penale în cauză
Infirmarea, ca nelegală şi netemeinică, a soluţiei de clasare dispusă cu privire la infracţiunile de omor, prevăzută de art.188 din Codul penal, omor calificat, genocid, infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă şi redeschiderea urmăririi penale în cauză;
Infirmarea, ca nelegală şi netemeinică, a soluţiei de clasare dată cu privire la plângerile formulate de un număr de 672 de persoane având ca obiect săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii şi redeschiderea urmăririi penale în cauză.
Potrivit sursei citate, redeschiderea urmăririi penale se supune confirmării jucătorului de cameră preliminară.
„Faţă de faptul că în cauză s-a început urmărirea penală faţă de Roman Petre, care, la data evenimentelor, avea calitatea de membru al Guvernului (prim-ministru) urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art.40 alin.(1) Cod procedură penală, dosarul să fie trimis de îndată judecătorului de cameră preliminară al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă”, se mai arată în comunicatul de presă menţionat.