„Având în vedere decizia instanței, astăzi, 14.09. 2021, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale a pus în aplicare un mandat de executarea a pedepsei cu inchisoarea, emis pe numele unui bărbat de 68 de ani. Cel în cauză este în custodia polițiștilor, urmând a fi încarcerat”, arată polițiștii bucureșteni.
Viorel Hrebenciuc (68 de ani) a fost condamnat definitiv marți de Curtea de Apel București la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Giga TV.
Citește și
Fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc, condamnat definitiv la 3 ani închisoare în dosarul Giga TV
Italia ia în calcul schimbarea modului de calcul al facturilor la electricitate din cauza scumpirii
În același dosar, Laura Georgescu, fosta șefă a CNA, a fost condamnată la 4 ani și 4 luni de închisoare.
Gheorghe Ștefan Pinalti a primit o sentință de 4 ani și 6 luni închisoare, iar Narcisa Iorga (fostă membră CNA) – 3 ani de închisoare cu suspendare, dar trebuie să facă muncă în folosul comunității la ADP.
Viorel Hrebenciuc a fost unul dintre cei mai influenți lideri PSD de la înființarea partidului și până la retragerea sa de pe scena politică. A fost vicepreședinte PSD din 1992 până în 2004 și negociatorul-șef al partidului cu restul clasei politice. În anii 90 a fost primar al Bacăului și prefect, precum și secretar general al Guvernului, potrivit g4media.