Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Lucian Onea este acuzat de participare improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăţie, sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În acelaşi dosar, Mircea Negulescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
De asemenea, Lucian Onea, cu ajutorul lui Mircea Negulescu, este acuzat că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor faţă de o persoană despre care ştia că nu este vinovată.
"În rechizitoriu, se mai reţine că inculpatul Lucian Onea, în calitate de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în mod repetat, împreună cu inculpatul Mircea Negulescu, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în perioada aprilie - mai 2015, l-au determinat pe martorul denunţător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, un denunţ şi tabele în format electronic conţinând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparţine unor cetăţeni români imaginari", se mai arată în comunicat.
Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, dosarul în care este cercetat Lucian Onea alături de fostul procuror Mircea Negulescu a fost instrumentat de Parchetul General, însă cauza a fost preluată de SIIJ, procurorul de caz fiind Adina Florea.