„ICCMER s-a sesizat din oficiu cu privire la împrejurările și condițiile în care domnul Meleșcanu Teodor Viorel a acționat, ca reprezentant al delegației române la reuniunile de la Viena din perioada 19-20 decembrie 1989, în contextul săvârșirii de infracțiuni contra umanității de către autoritățile regimului comunist în timpul evenimentelor de la Timișoara, soldate cu numeroase pierderi de vieți omenești și rănirea gravă a multor persoane”, potrivit unui comunicat al instituției, transmis marți.
„Potrivit telegramelor diplomatice, Meleșcanu Teodor Viorel ar fi participat, în calitate oficială, la dezinformarea și diversiunea exercitate de regimul totalitar comunist, prin inducerea în eroare a reprezentanților diplomatici prezenți la eveniment cu privire la crimele și abuzurile săvârșite la Timișoara, plasând infracțiunile comise de reprezentanții comuniști în categoria «zvonurilor colportate în scopuri dușmănoase» și a «știrilor de presă neconfirmate»”, arată IICCMER.
Analizând faptele cu posibile consecințe penale săvârșite de domnul Meleșcanu Teodor Viorel, IICCMER a declanșat procedura de investigație specifică. În cauză au fost dispuse cercetări ale documentelor de arhivă și identificare de martori, urmând a fi administrate probe și derulate alte activități de investigații.
În cazul în care vor fi identificate indicii concrete privind săvârșirea unor fapte de natură penală, IICCMER poate notifica organele competente, urmând să transmită Ministerului Public toate datele și probele rezultate în urma cercetărilor.
În 20 decembrie 1989, Meleșcanu s-a opus "dur" păstrării unui moment de reculegere la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, în memoria victimelor represiunii manifestațiilor de la Timișoara, conform unui document diplomatic american, publicat de jurnalistul canadian Stanley Tromp.
Fostul ministru de Externe a catalogat drept nefondate informațiile din presa occidentală despre evenimentele sângeroase din România. ”Este o aiureală. Ceea ce am spus, și ar trebui să fie și pe bandă, este că sunt într-adevăr informații de presă și că dacă s-a întâmplat o represiune sângeroasă, așa cum spun acele informații, cei vinovați trebuie să fie trași la răspundere”, a spus Meleșcanu, pentru „Libertatea”.
CITEȘTE ȘI:
Meleșcanu a susținut crimele comuniste din anii 50. Astăzi, jură că „a prețuit libertatea”
Noul șef al Senatului, Teodor Meleșcanu, a susținut crimele comuniștilor din anii 50