Conform procedurii, judecătorul căruia îi este repartizat un dosar este tras la sorţi. Dosarul lui Chirica şi Nichita a nimerit tocmai la Sabina Adomniţei, soţia fostului preşedinte CJ. La nivelul camerei preliminare, Sabina Adomniţei a declarat că se va abţine de la judecarea cauzei. Judecătorul poate cere să se abţină, dacă se află într-o stare de incompatibilitate. Aceasta apare dacă a fost avocatul vreuneia dintre părţi într-o altă cauză, este rudă cu vreuna dintre părţi sau cu avocatul acesteia, a fost expert sau martor în aceeaşi cauză, a participat, ca procuror, la vreo procedură desfăşurată în cauză sau există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată. Niciunul dintre aceste motive menţionate în Codul de Procedură Penală nu este însă aplicabil în acest caz.
Continuarea, în Ziarul de Iași.