Procesul procurorului care l-a anchetat pe Voiculescu, suspendat

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 28.10.2019 - 15:16

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, în procesul fostului procuror DNA Emilian Eva, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) referitor la aplicarea deciziei CCR privind rejudecarea unor dosare de corupţie.

SHARE

Până la primirea unui răspuns de la CJUE, procesul lui Emilian Eva se suspendă.

Instanţa supremă doreşte să afle de la CJUE dacă deciziile Curţii Constituţionale (care este un organ exterior puterii judecătoreşti) privind modalitatea de compunere a completurilor de judecată ar trebui aplicate atunci când sunt anulate decizii în dosarele de fraude pe fonduri europene.

De asemenea, judecătorii români doresc să afle dacă tratatele şi deciziile UE se opun adoptării unei decizii de către Curtea Constituţională privind compunerea completurilor de judecată. Sesizări asemănătoare au fost trimise la CJUE şi în dosarele în care sunt judecaţi fostul ministru al Energiei Constantin Niţă şi Darius Vâlcov.

Emilian Eva a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani închisoare. În octombrie 2017, Eva a fost condamnat în primă instanţă la 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunilor mai - iunie 2014, perioadă în care o rudă a sa se afla internată în spital, Emilian Eva i-a solicitat unui medic să depună toate diligenţele profesionale "ca să fie bine pentru toată lumea", în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate persoanei internate.

După soluţionarea favorabilă a acestei cauze, în intervalul august 2014 - ianuarie 2015, Emilian Eva a pretins şi primit de la medicul respectiv diverse bunuri şi foloase necuvenite drept contraprestaţie pentru soluţia favorabilă adoptată.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te