În primul caz, zece inculpaţi, bărbaţi şi femei, din Podu Iloaiei şi Iaşi, au fost condamnaţi pentru exploatarea sexuală a şase tinere, de regulă minore. Un martor cu identitate protejată a declarat că de fapt ar fi existat zeci de victime, exploatate atât în Iaşi şi Podu Iloaiei, cât şi în ţări precum Italia, Franţa, Germania sau Marea Britanie.
Fetele erau racolate din familii cu o situaţie materială precară, dezorganizate sau monoparentale, îndeosebi prin metoda "lover boy". Vitimelor erau atrase de perspectiva unei relaţii serioase, a căsătoriei şi de promisiunea unui trai îmbelşugat, în baza unor locuri de muncă în străinătate. Ulterior, erau obligate la practicarea prostituţiei, fie pe stradă, fie în bordeluri. Unul dintre stabilimentele menţionate în rechizitoriu era "Draifarbenhaus" – "Trei Culori", aflându-se în oraşul german Stuttgart. Una dintre victime, K.K.K., de doar 16 ani, a declarat că lucra de dimineaţa la 10.00 până a doua zi la 4.00. câştigând în medie 800-1.000 de euro zilnic. Doar de pe urma ei, proxeneţii au obţinut circa 80.000 de euro. După 6 luni de prostituţie, victima a fost adusă înapoi în ţară. A fost însă obligată să meargă din nou în Germania, pentru a "achita" o datorie de doar 500 de euro.
Continuarea, în Ziarul de Iași.