Secția Specială a cerut dosarul fostului președinte PSD Satu Mare, Mircea Govor

DE Elena Andrei | 24.10.2020 - 17:06
sursă rnews.ro
sursă rnews.ro

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a cerut Curții de Apel Oradea dosarul în care fostul președinte al PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare la doi ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj.

SHARE

SIIJ a solicitat și dosarul de urmărire penală care a fost instrumentat în acest caz de către procurorul Cristian Ardelean, pe atunci la DNA Oradea. Actele sunt necesare într-o anchetă a secției speciale, informează bihorjust.ro.

În dosarul solicitat de SIIJ, Mircea Govor, alături de fostul senator Valer Marian și de omul de afaceri Mirel Vlas, au fost cercetați de procurorul Cristian Ardelean, pe atunci la DNA Oradea. Acuzat de trei infracțiuni de șantaj, Govor a fost trimis în judecată în 2016 printr-un rechizitoriu contrasemnat de Ciprian Man, pe atunci șeful structurii teritoriale Oradea a DNA.

În decembrie 2019 Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe Mircea Govor pentru una dintre fapte la doi ani de închisoare cu suspendare. Pentru celelalte două a fost achitat, măsură dispusă și față de Valer Marian și Mirel Vlas.

Numele lui Mircea Govor apare în înregistrarea audio a unei discuții purtate între procurori ai DNA Oradea în ianuarie 2018 și publicată de avocatul Răzvan Doseanu.

Potrivit înregistrării, procurorul Cristian Ardelean susținea că ar fi discutat cu judecătorul Remus Nemeș, de la Tribunalul Satu Mare, care a avut pe rol dosarul fostului om politic.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te