”Cred că preşedintele a făcut ceea ce a fost obligat să facă, nici el nu ar fi vrut să facă asta, dar decizia este definitivă, este obligatorie, nu putea să nu respecte decizia Curţii. Eu cred că nu se termină lumea aici, nu se termină lupta anticorupţie”, a declarat, luni, Augustin Zegrean, la Digi 24.
Citește și: Kovesi, revocată de la șefia DNA. Președintele a semnat decretul, după decizia CCR
Fostul președinte al CCR a apreciat că instituţiile statului sunt puternice şi au legislaţia necesară pentru a continua această luptă.
”Îmi pare rău pentru Laura Codruţa Kovesi, pentru că este persoana care şi-a făcut datoria acolo cu prisosinţă şi merita să-şi ducă mandatul la capăt, dar, dacă politicienii asta au vrut, asta au avut. Nu cred că se va opri aici lupta anticorupţie, instituţia este mare, este puternică, are legislaţie suficientă pentru a-şi face treaba în continuare. Cine se bucură de îndepărtarea doamnei procuror de acolo, se bucură prea devreme şi degeaba pentru că, sigur, se va găsi un procuror care să-i ţină locul şi care să ducă treaba mai departe. Este prea susţinută lupta antocorupţie de o parte din societate şi de partenerii externi ca să se oprească aici”, a mai spus Zegrean.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, revocarea din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, după ce CCR a emis o hotărâre în acest sens.
Kovesi a condus timp de cinci ani Direcția Națională Anticorupție.
Pe aceeași temă:
Cine o va înlocui pe Laura Codruța Kovesi în fruntea DNA
Stanomir: Ezitările lui Iohannis întăresc poziția celor care vor organizarea autocratică a României
Unde va lucra Laura Codruța Kovesi
Danileț: „Ministrul Justiției trebuie să facă o procedură transparentă de selecție a șefului DNA”
Reacții la revocarea lui Kovesi: ”Președintele Iohannis nu putea ignora decizia CCR”