Acord politic USR-PNL: primarii aleși în 2 tururi, aplicarea MCV și abrogarea OUG 114/ 2018

DE Mircea Marian | Actualizat: 22.10.2019 - 21:07

Un proiect de acord politic între PNL și USR prevede o serie de obiective comune pe care cele două partide să le susțină. Printre acestea se află revenirea la alegerea primarilor în două tururi sau desființarea secției speciale de investigare a magistraților.

SHARE

În primul punct al acordului, PNL și USR se angajează să “repare răul produs de PSD în justiție“. PNL și USR vor să pună în aplicare recomandările din raportul MCV, precum și cele ale GRECO, dar se obligă și să adopte inițiativa “Fără penali în justiție“. 

La punctul doi al articolului, cele două părți se obligă să modifice legislația electorală: reprezentare corectă a Diasporei, reducerea numărului de semnături pentru candidaturi, dar și scurtarea termenelor pentru declanșarea anticipatelor.

La punctul III, PNL și USR își propun abrogarea oug 114/ 2018 și desființarea pensiilor speciale sau plafonarea lor, dacă nu pot fi desființate. 

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu reprezentanţii PNL şi, probabil, la finele săptămânii viitoare, formaţiunea pe care o conduce va lua o decizie finală de susţinere a noului guvern.

"USR consideră că soluţia corectă discutată cu premierul desemnat şi cu preşedintele este cea a alegerilor anticipate. Preşedintele României a decis însă că acestea nu sunt o soluţie în acest moment. Am încercat zilele trecute să verificăm dacă există majoritate pentru susţinerea guvernului.

Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament a dovedit că nu există majoritate. (...) Ţinând cont şi de poziţia premierului desemnat şi de a PNL (...), am venit cu o propunere de acord politic în care am introdus priorităţile şi aspectele foarte importante pe care USR le consideră ca fiind necesar să existe în agenda acestui guvern. (...) Am solicitat în propunerile de acord să fie foarte clar că alegerile anticipate trebuie să rămână pe masă ca un obiectiv care să urmeze în termen scurt după alegerile prezidenţiale.

Premierul desemnat Orban a fost de acord. (...) Am ajuns la finalul discuţiilor la un acord. În momentul de faţă mai sunt necesare câteva formulări asupra cărora vom cădea de acord în zilele următoare. Probabil pe la finele săptămânii vom vedea şi lista guvernului şi vom lua o decizie finală de susţinere a învestiturii a acestui guvern", a declarat Barna la Parlament, la finalul discuţiilor cu conducerea PNL.



Potrivit lui Barna, priorităţile menţionate în acest acord politic sunt din domeniul Justiţiei, legislaţiei electorale, economiei şi mediului.

„Priorităţile pe care noi le-am menţionat în acest acord politic vizează recursul compensatoriu, desfiinţarea Secţiei Speciale şi renunţarea la pensionarea anticipată a magistraţilor şi iniţiativa 'Fără Penali', cu o completare privind şi iniţiativa comună USR-PNL rezultată din referendum, şi acestea sunt toate sub prevederea generică de recomandări privind implementarea MCV. Acestea sunt priorităţile pe Justiţie, a precizat liderul USR.

În ceea ce priveşte legislaţia electorală, sunt patru priorităţi - votul în două tururi pentru alegerea primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene, reducerea numărului de semnături la un prag rezonabil pentru toate tipurile de alegeri, corecta reprezentare a diasporei în Parlamentul României şi scurtarea termenelor de organizare a alegerilor anticipate.

„În cursul discuţiilor am convenit să avem o abordare şi în ceea ce priveşte alegerile locale, pentru că e inadmisibil să avem foarte multe autorităţi în momentul de faţă care nu au, de luni de zile, primari.

În ceea ce priveşte componenta economică, am vorbit de repararea efectelor OUG 114, avem o discuţie pe modalitatea de abordare a subiectului pensiilor speciale, vom conveni în următoarele două zile care va fi formula care se va reflecta în acordul politic şi componenta cu reducerea impozitării muncii, care este o prioritate pentru ambele partide. Punctul patru vizează componenta de infrastructură şi prioritizarea principalelor autostrăzi, iar cel de-al patrulea capitol vizează componenta de mediu", a adăugat liderul USR.

Barna a adăugat că în acord există un capitol referitor la comisarul european, menţionând că premierul desemnat a acceptat să existe o consultare cu partidele la nivelul Parlamentului asupra persoanei care va reprezenta România în această funcţie.

El s-a mai referit la condiţiile de integritate care se regăsesc în acord, precum şi condiţii privind componenţa guvernului, respectiv persoane "care nu au suferit condamnări şi care nu au plagiat şi care nu au legătură cu Securitatea".

Întrebat dacă s-a discutat despre asumarea răspunderii pe aceste chestiuni, Barna a precizat că nu a condiţionat folosirea unuia sau altuia dintre instrumente.

„Toate sunt pe masă, mă refer şi la asumarea răspunderii, în anumite cazuri, şi la ordonanţe, dacă este necesar", a spus Barna.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te