Noua formațiune a fost înscrisă în Registrul Partidelor Politice aflat la Tribunalul București. Au existat și două cereri de intervenție în proces, dar ambele au fost respinse.
Reamintim că cele două partide au decis să demareze negocierile pentru fuziune, dar nu au stabilit o dată certă pentru când acest proces se va finaliza.
„USR și PLUS sunt complementare ca partide – noi am avut discuții interne pe subiectul acesta – dar pentru a reuși avem nevoie unii de alții. Așa că, pentru a da un semnal foarte clar că vom merge cu un proiect politic comun, trebuia să vorbim despre fuziune acum, chiar dacă procedural și juridic va mai dura", arăta Dacian Cioloș.
La începutul anului, Dacian Cioloș afirma că a agreat cu USR ca fuziunea celor două partide politice să aibă loc după alegerile parlamentare din acest an, până atunci cele două formațiuni concentrându-se pe campaniile electorale.
La primele alegeri împreună, USR-PLUS a obținut 22,36% și locul trei în alegerile europarlamentare din mai 2019.