Ambasadorul Hans Klemm s-a întâlnit cu Dragnea în biroul acestuia

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 29.08.2018 - 18:12
Foto Inquam Photos/Bogdan Buda
Foto Inquam Photos/Bogdan Buda

Ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, a intrat miercuri, în jurul orei 15.30, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, fără a face declaraţii presei.

SHARE

La sosirea în Parlament, Hans Klemm nu a vrut să facă nicio declaraţie. De asemenea, întâlnirea dintre cei doi nu a fost anunţată. Întrevedere are loc şi în contextul în care avocatul preşedintelui Donald Trump, Rudolph Giuliani, a adresat autorităţilor române o scrisoare pe tema protocoalelor încheiate de instituţii din sistemul judiciar cu SRI, scrisoare de care Ambasada SUA la Bucureşti s-a disociat, transmiţând, prin purtătorul de cuvânt, că Guvernul SUA nu comentează acţiunile persoanelor fizice.

Ultima întâlnire dintre cei doi a avut loc pe 20 februarie anul acesta, Dragnea anunţând atunci că discutat cu ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, despre dezvoltarea componentei economice a Parteneriatului Strategic cu SUA. Dragnea s-a arătat atunci "nemulţumit" de faptul că aceasta este foarte puţin dezvoltată. El a mai spus că Hans Klemm este cel care a solicitat întâlnirea.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te