Anca Dragu insistă cu dezbaterea grabnică a moțiunii de cenzură. Ea va vorbi cu Ludovic Orban

DE Valentin Mirică | Actualizat: 13.09.2021 - 12:12
Anca Dragu și Dacian Cioloș Foto: Facebook
Anca Dragu și Dacian Cioloș Foto: Facebook

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, declară că în această săptămână trebuie făcute demersuri în vederea dezbaterii moţiunii de cenzură, dar estimează că aceasta nu va întruni suficiente voturi pentru a fi adoptată.

SHARE

"Desigur, trebuie să continuăm. Nu e vorba de a voi sau a nu voi acest lucru. Ne obligă Constituţia să continuăm parcursul acestui instrument juridic constituţional - moţiunea de cenzură. Şi atunci trebuie să facem demersuri săptămâna aceasta pentru un plen reunit pentru dezbatere şi vot. Probabil că nu vom avea voturile necesare, pentru că - am văzut - avem un vot comun PNL-PSD în Parlament, avem această alianţă refăcută la nivelul Parlamentului, dar eu trebuie să mă asigur că iniţiez procedurile şi pun în mişcare acest instrument constituţional", a arătat Anca Dragu într-o declaraţie acordată presei.

Ea a menţionat că a discutat "în linii mari" cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, despre o eventuală convocare a plenului reunit.

Citește și: EXCLUSIV Avem 815 paturi ATI pentru bolnavii COVID, jumătate ocupate. Trei spitale, în pregătire

"Am discutat vineri, în linii mari. Astăzi trebuie să discutăm din nou. Avem o obligaţie, repet. Nu este vorba... nu este voinţa noastră şi nu putem să ne exercităm rolul de preşedinţi ai Camerelor în mod discreţionar", a spus ea.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te