Angel Tîlvar, propunerea PSD pentru MApN, este specializat în limbi străine

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 31.10.2022 - 16:18
Angel Tîlvar este doctor în științe umaniste- Foto: Angel Tîlvăr / Arhivă personală
Angel Tîlvar este doctor în științe umaniste- Foto: Angel Tîlvăr / Arhivă personală

Senatorul Angel Tîlvar, propunerea PSD pentru postul de ministru al Apărării, a terminat facultatea de limbi străine și este doctor în științe umaniste.

SHARE

El și-a definitivat studiile cu o serie de cursuri post universitare la Şcoala Națională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Colegiul Naţional de Apărare, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” și Institutul Diplomatic Român.

În prezent, Angel Tîlvăr este președinte al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Social- democrații s-au reunit de la ora 16:00 în ședința Consiliului Politic Național.

Potrivit unor surse din partid, conducerea PSD urmează să decidă propunerea pentru Ministerul Apărării după demisia lui Vasile Dîncu.

Citește și: Județul unde la fiecare 80 de copii născuți, unul își pierde familia. 8.600 de abandonuri în 2021

În trecut, în perioada 2014-2015, el a fost ministru-delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni.

Citește și: HARTA Pe unde va trece trenul care va înconjura, dar va avea și stații în interiorul Bucureștiului

Vasile Dîncu a demisionat la începutul săptămânii trecute din funcția de ministru al Apărării. „Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul Suprem al Armatei”, a anunțat Vasile Dîncu pe Facebook. Interimatul funcției a fost preluat de premierul Nicolae Ciucă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te