În discuție, este vorba de Simona Drăghincescu, în prezent subprefect al Județului Brăila, delegată interimar pe funcția de prefect. Este o apropiată a lui Mihai Tudose, a lucrat ca director la firma acestuia de consultanță AKMA Consulting.
În conversație se negociază funcția de viceprimar și Simona Drăgincescu s-ar fi oferit să vină cu cinci consilieri și să negocieze cu PSD să-i fie susținută candidatura. Tudose nici n-a vrut să audă, considerând-o prea conflictuală ca să te poți baza pe ea.
„În niciun caz, nu ea, nu viceprimar. Nu, în niciun caz. E prea conflictuală. Știi foarte bine, e prietena noastră. Dacă o pui pe o insulă pustie, în doua zile se ceartă cu pomu'. Îi dă foc”, spune, printre altele, Mihai Tudose.
Simona Drăghincescu a ocupat, timp de şase ani, funcţia de director al Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor Brăila, iar în ultimii zec ani a fost consilier local municipal şi consilier judeţean.