„Ce frumos suna Declaraţia de la Sibiu ! Macron şi Merkel, folosindu-l ca paravan pe Donald Tusk au reuşit să scoată Estul Uniunii Europene în afara Uniunii Europene”, scrie Băsescu pe pagina sa de Facebook.
El precizează că, după ce în penultima legislatură funcţia de preşedinte al Parlamentului European a fost deţinută timp de doi ani şi jumătate de polonezul Buzek, iar Donald Tusk, alt polonez, deţine funcţia de preşedinte al Consiliului European, azi, când se discută noua listă de funcţii cheie în UE pentru următorii 5 ani, niciun est european nu se mai află în cărţi.
Băsescu subliniază că, „într-un moment în care UE avea nevoie mai mult ca oricând de solidaritate şi politicieni care să accelereze procesele de integrare, Merkel şi Macron trag o linie groasă între Vechea Europă şi Estul Uniunii Europene”.
„Din păcate, ideologul acestei izolări a Estului, tânărul Macron, îşi exersează viziunea catastrofală pe seama viitorului Uniunii Europene, în condiţiile în care el nu este capabil să-şi reformeze propria ţară, iar în alegerile din Franţa l-a bătut de l-a snopit extremista Marie le Pen”, continuă fostul președinte.