Birchall le explică lui Ciolacu și USR: Parlamentarii primesc pensii speciale DOAR la cerere

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 24.11.2020 - 14:25
Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Deputata Ana Birchall explică într-o postare pe Facebook de ce declarațiile parlamentarilor care spun că demisionează pentru a nu beneficia de pensie specială sunt doar un joc "perfid de PR".

SHARE

"Să ne lămurim: dacă NU există cerere, NU există indemnizație (sau popular cunoscută sub numele de "pensie specială") pentru simplul motiv că aceste pensii sunt un drept, nu o obligație și se acordă DOAR la cerere.
Astăzi,în Parlament ( continuând și retorica din spațiul public) a fost o întrecere pentru premiul "cea mai populistă, cea mai înșelătoare, cea mai ipocrită, cea mai mincinoasă, cea mai cinică, cea mai electorală declarație politică". Sigur, o să spuneți "bine Ana dar nu e nimic nou sub soare??" Și sigur aveți dreptate numai că de data aceasta astăzi mi-a fost să văd o zi în care, în plenul Camerei Deputaților, s-a pledat și s-a insistat fie pentru necunoașterea prevederilor legale, fie pentru încălcarea prevederilor legale, fie pentru ambele!
În mai 2020, când CCR a picat legea privind eliminarea pensiilor speciale ( mai jos postarea de atunci) am explicat că CCR a profitat de ocazie să declare neconstituțională legea privind eliminarea pensiilor speciale, întrucât a fost scrisă prost, "exact ca să pice la Curtea Constituțională".

Atunci, în toate discuțiile pe care le-am avut, am spus cu responsabilitate că prin festivalul declarațiilor se înșală practic așteptarea și încrederea oamenilor de bună credință pentru că, din punctul meu de vedere, parcă "legea este scrisă exact ca să pice la CCR". Și a picat! Atunci ca și acum asistăm, în plină campanie electorală, la un festival al declarațiilor prin care NU se rezolvă nimic dar se înșeală așteptarea și încrederea oamenilor într-unul dintre cele mai perfide exerciții de PR! NU de PR politic au nevoie românii ci de soluții!", a scris Ana Birchall pe Facebook. 

Soluția juridică pentru pensiile speciale

Deputata a indicat și care ar fi posibilitățile legale și consituționale de anulare a pensiilor speciale.
"Soluția juridică este abrogarea sau impozitarea pensiilor speciale.
Legal, pe scurt, conform legislației în vigoare: indemnizația pentru limită de vârstă acordată parlamentarilor, cunoscută și sub denumirea de "pensia specială a parlamentarilor", se acordă DOAR la cerere. Astfel, în conformitate cu art. 48 indice 1 din Legea 357/2015, alin. 10 "Cererea pentru acordarea indemnizației pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaților sau la Senat, după caz". Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. 4 din Lege nr. 96/2006 (statutul deputaților şi senatorilor): "Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar."

Cu alte cuvinte, orice persoană care a avut calitatea de deputat sau senator va primi pensie specială iar în cazul în care demnitatea a fost exercitată mai puțin de un mandat întreg, indemnizația va fi calculată pentru toată perioada de 4 ani. În ceea ce privește normele metodologice privind statutul parlamentarilor (art. 1 alin. 2 litera c) la o simplă analiză juridică se observă că aceste norme metodologice sunt în contradicție cu legea (deci sunt nelegale). Orice absolvent de drept știe că normele metodologice au valoare de act normativ administrativ (secundar) şi sunt inferioare legii care este act normativ primar. În consecință, normele metodologice nu pot modifica legea şi nu pot restrânge aplicarea pensiilor speciale atât la demisionari cât şi la supleanți", a explicat Ana Birchall.
 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te