Potrivit MAE, “decizia, luată conform prevederilor legale aplicabile de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu la propunerea Agentului Guvernamental pentru CEDO și a departamentului de specialitate din cadrul MAE, a fost solid fundamentată pe o analiză complexă juridică şi politico-diplomatică și a avut în vedere opinia argumentată, în același sens al netrimiterii la Marea Cameră a CEDO, a Ministerului Justiției“.
În comunicatul MAE se arată că decizia a avut în vedere importanța deosebită a hotărârii din 5 mai 2020 pentru consolidarea independenței procurorilor și, deci, a sistemului de justiție din România.
“Soliditatea raționamentului și a concluziilor din hotărâre sunt confirmate de faptul că hotărârea Camerei a fost adoptată cu unanimitate, fără opinii separate, fiind în deplină consonanţă cu jurisprudenţa anterioară, de dată recentă, a CEDO cu privire la accesul la justiţie şi libertatea de exprimare ale magistraţilor. În același timp, CEDO nu a decis acordarea unei sume de bani ca satisfacție echitabilă reclamantei, neexistând astfel niciun prejudiciu material pentru stat; de asemenea, reinstalarea reclamantei în funcția anterioară nu este de actualitate“, mai explică ministerul de Externe.
După ce hotărârea CEDO intră în vigoare începând de azi, 5 august, România are șase luni la dispoziție pentru a prezenta Consiliului de Miniștri ai Consiliului Europei un plan de măsuri pentru implementarea deciziei CEDO referitoare la garantarea independenței procurorilor.
Oricum, șansele României ca o cerere de retrimitere la Marea Cameră să fie admisă, erau mici: statisticile dintre 1998 și 2011 arată că din 2129 de cereri, au fost admise 110, reprezentând aproximativ 5.16% din total. Această marjă limitată de cereri admise s-a menţinut în linii mari şi în ultimii ani, atingând 6,2% în 2017, respectiv 4,1% în 2018. Raportul anual al CEDO pentru anul
2019 nu menţionează numărul total de cereri de retrimitere formulate, indicând doar
numărul celor admise, care a totalizat doar opt cereri.
În plus, hotărârea CEDO în cazul Kovesi a fost adoptată cu unanimitate, fără opinii separate (dizidente sau concurente în privința soluției, dar divergente privind motivarea) și fără declarații ale judecătorilor. Importanța acordată de CEDO acestei cauze a fost reflectată de desfășurarea procedurii cu prioritate, în regim de urgență.
