A absolvit Facultatea de Medicină şi a obţinut doctoratul în Sănătate Publică şi Management sanitar. După ce a profesat ca medic, a intrat în politică „din convingerea că poate schimba în bine sistemul sanitar“.
A fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și a pus bazele introducerii Cardului Naţional de Sănătate, pentru a elimina rețetele false, investigațiile frauduloase şi internările fictive.
Din 2007 este membru al Parlamentului European. „Militez pentru educație continuă în materie de sănătate și pentru informarea asupra drepturile pe care românii le au ca cetățeni europeni. Am convingerea că prevenţia este o metodă eficientă şi deloc costisi-toare pentru a îmbunătăţi starea de sănătate a românilor“, precizează Cristian Bușoi.