Curtea Constituțională a luat în dezbatere, miercuri, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi ai PNL şi USR a dispoziţiilor Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
În urma deliberărilor, CCR a admis cu unanimitate de voturi obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că este neconstituţională sintagma „cu excepţia organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale” din cuprinsul articolului 4, alineat 2, litera c şi articolului 5, alineat 1, litera i din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se arată în comunicatul CCR.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat, cu majoritate de voturi, că celelalte dispoziţii din Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, potrivit G4media.
Practic, Curtea Constituțională a obligat și ONG-urile minorităților să raporteze beneficiarii finali, la fel ca toate celelalte ONG-uri din România.
Pe 31 octombrie, PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională cu privire la anumite aspecte care ar fi neconstituţionale din legea de transpunere a directivei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor. Camera Deputaţilor a adoptat pe 24 octombrie proiectul de lege privind combaterea spălării banilor, după ce votul a fost reluat. Iniţial, proiectul a fost respins cu 163 de voturi „pentru” din cele 165 necesare, dar, la solicitarea liderului deputaţilor PSD, Daniel Suciu, votul a fost reluat şi au fost înregistrate 170 de voturi „pentru” şi 70 „împotrivă”, proiectul fiind adoptat.
Citește și Kelemen Hunor explică de ce a considerat votul la Legea spălării banilor „o porcărie”