Printre modificările admise, depuse de coaliţia de guvernare, se numără faptul că nicio pensie specială nu va mai fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii, se interzice cumulul pensiilor speciale, se introduce un impozit de 15% şi se prevede că pensiile speciale vor fi indexate cu rata inflaţiei, notează News.ro.
Astfel, de exemplu, nu se va mai permite cumulul pensiilor speciale, dacă cineva a activat în două sisteme speciale, iar în cazul pensiilor din Apărare se elimină cinci sporuri din baza de calcul pentru pensie.
Proiectul de lege cu amendamentele adoptate va merge la vot în plenul Senatului.
Citește și: Pensiile speciale în plată nu pot fi desfiinţate. Ele vor fi date mulţi ani de acum încolo
Disensiuni între putere și opoziție
Reprezentanţii USR au acuzat puterea că nu i-au lăsat să îşi prezinte punctul de vedere pe lege.
”Vă înţeleg poziţia extrem de ingrat, trebuie să reprezentaţi o coaliţie de guvernare, al cărui premier are o pensie specială de 18.000 de lei. Este şi angajat al guvernul, este şi pensionar de lux”, a declarat senatorul Ştefan Pălărie (USR), în cadrul dezbaterii din comisiile reunite.
El a arătat că actuala putere îşi bate joc de pensionarii României şi au acuzat că nu există niciun impact bugetar al legii, câţi bani vor economisi.
Citește și: România poate pierde miliarde de euro din PNRR din cauza „specialilor”. Ciolacu: S-au făcut abuzuri
”Vedem o zgârietură superficială a acestor privilegii, cu tot felul de acrobaţii, de impozitare a unei bucăţele care depăşeşte o anumită sumă şi o anumită plafonare dar nu de eliminare a luxului, a privilegiului şi nici măcar de trecere pe principiul contributivităţii”, a arătat Pălărie, precizând că actuala propunere are lacune îngrozitoare.
Senatorul Virgil Guran (PNL) a arătat la rândul lui că ”pensiile militare sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale”.
”Am văzut o afirmaţie legată de premierul Ciucă, premierul Ciucă are pensie de serviciu. Specialăe interpretată de USR, că la USR totul e special”, a spus Guran.
Citește și: Pensia specială medie a magistraților a ajuns 21.333 de lei. În ianuarie 2022, era 20.207 lei
”Sunt de acord cu contributivitatea, dar trebuie să reţinem un lucru, în armată, în sistemul de apărare, interne, există următorul principiu, pensiile sunt acordate din bugetul acelor instituţii, nu din bugetul asigurărilor de stat”, a completat Guran.
”Vorbesc foarte mult de armată cei care nici nu au făcut Armata, măcar alea şase luni (..) Eu cred că nu ar trebui să ne jucăm cu acest lucru, mai ales în contextul actual, ne dăm seama că sistemul de apărare este extrem de important pentru o ţară.
Trebuie să îi tratăm cu respect. De exemplu, la MApN, pensia medie ste de 4.000 de lei, aşa că nu putem vorbi de pensiel specială, este pensie de subzistenţă la momentul de faţă”, a mai completat liberalul.