Aveți idee ce legătură există între fierul de călcat, Festivalul Cerbul de aur, Mihai Viteazu, un zbor Bacău-Blaj, revista Stejari și mlădițe, ziua vânătorilor de munte, Salonul național al artei naive, prezentul și viitorul cânepei, Nedeia Mocănească, cântăreața Viorica Bălan, tipărirea „Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă“, organizarea unui atelier de revitalizare a textilelor, spectacolul Dacika – tribut eroilor, înălțarea unor baloane pe cerul băimărean, expoziția Fumegând se reîntoarce Pacificul, un congres de ceramică romană, o slujbă de pomenire a lui Avram Iancu și un picnic urban intitulat Pătura care citește?
Ei bine, toate au fost proiecte finanțate în numele Centenarului Marii Uniri. Le-am găsit într-o listă cu 1.833 de intrări, reunite de Scena 9, o platformă online specializată în actualitatea culturală și care a cerut informații de la toate consiliile județene. Descoperim acolo mult folclor, numeroase expoziții și conferințe – unele cu titluri foarte promițătoare, dar și inițiative care ar fi putut să fie găzduite, acum 30 - 40 de ani, în cadrul Festivalului ceaușist Cântarea României, sau lucruri care n-au absolut nicio legătură cu Marea Unire.
Citind cu atenție lista, mi-au devenit evidente două lucruri.
Primul e incertitudinea orizontului temporal. Pe de o parte, aniversările din 2018 i-au făcut pe mulți să creadă că România există doar de 100 de ani, deși o entitate politică având acest nume a fost recunoscută cu jumătate de secol mai devreme de 1918. Pe de altă parte, proiectele ilustrează o alunecare în trecut demnă de un protocronism radical. Altfel, de ce i-am aduna pe Avram Iancu, pe Mihai Viteazu sau pe daci sub umbrela Centenarului?
A doua remarcă pe care mi-a inspirat-o lectura listei cu proiectele susținute cu bani de la buget ca să marcheze Marea Unire e absența unui sens general al demersului asumat de autorități. Întrebarea „Ce înțeles vom da Centenarului?” pare să fi scăpat fiecăruia în parte și tuturor împreună. Iar asta nu se întâmplă doar din pricina raportării confuze la timpul istoric, întrucât reflecția despre 1918-2018 a ignorat memoria.
Într-adevăr, sărbătorirea Centenarului n-a inclus vreun efort de a gestiona memoria colectivă. S-ar fi putut da astfel un sens nu trecutului, ci prezentului. Simpla recuperare a istoriei nu-i suficientă. Cu atât mai mult atunci când e haotică și, pe alocuri, chiar delirantă. Ca să configurezi memoria și s-o investești cu folos în actualitate, e nevoie de o voință politică, una clar orientată spre interesul general. Noi am avut, însă, parte doar de sciziuni și rupturi.Parcă niciodată n-am fost atât de divizați ca-n anul în care ne-am propus să celebrăm un act de unire.
