Însă, la nivel național, PNL ar putea fi afectat de modul în care a acționat organizația sa din Iași. Chirica are o avere nejustificat de mare, pe care a încercat să o ascundă pe numele rudelor. ANI a anunțat că-i va verifica averea, însă, după un an, nu a prezentat nici un rezultat. În plus, în ultimele luni, PNL a trecut la o acțiune masivă de racolare a primarilor PSD, adică exact ceea ce critica pe vremea când era în opoziție.
Newsweek România vă prezintă câteva din cele mai controversate fapte ale primarului Mihai Chirica, pe care ministrul Mediului, Costel Alexe, îl definea drept un “liberal autentic“ acum câteva luni, deși între 2012 și 2019 acesta a fost membru PSD, unde a deținut chiar funcția de vicepreședinte la nivel național.
ANI, cu ochii pe averea lui Chirica
La 13 iunie 2019, surse din ANI anunțau că instituția verifică averea primarului Chirica, după ce presa locală a scris că bebelușul său de 11 luni, reprezentat de bunică, a devenit fericitul proprietar al unei vile de 250.000 de euro.
Investigația celor de la ReporterIS arăta că vila și terenul de peste 800 de metri pătrați au fost trecute pe numele fiului său, care la acea dată avea 11 luni. Curator a fost mama primarului, de 74 de ani, și care are o pensie cumulată cu soțul său de 500 de euro. Achizițiile imobiliare din ultimul deceniu ale lui Mihai Chirica se ridică la o valoare reală, în momentul achizițiilor de aproape 700.000 de euro. În tot acest timp, veniturile primarului au fost de 10 ori mai mici, mai arată investigația celor de la ReporterIS.
Ulterior, Chirica a explicat că o parte din bani proveneau de la botezul copilului, unde invitații au cotizat, în total, 125.000 de euro.
În ianuarie 2019, inspectorii OLAF i-au audiat pe Chirica și mai mulți angajați ai primăriei în legătură cu o posibilă fraudă cu fonduri europene, la înlocuirea liniilor de tramvai, dar ulterior nu s-a mai auzit nimic despre acest caz.
Fratele, muncitor la fabrică, are vilă cu biserică
Presa din Iași a scris și despre vila din Frasin, care ar fi deținută de facto tot de către primarul Chirica, dar, în acte, proprietar este fratele său. Terenul este de 4200 metri pătrați și, în spatele vilei, se află și o biserică de lemn, privată.
„N-am fost niciodată, nu știu cum arată”, a fost reacția fratelui lui Chirica, Ioan, în noiembrie 2018, atunci când a fost întrebat de reporteris.ro despre proprietățile de la Frasin. Ulterior, Ioan Chirica a declarat că firma ”Face curățenie, frate. Nu v-am zis o dată? În sedii, de spălătorii, de alea-alea.” și că nu știe detalii: ”Dar vrei să spun adevărul? Cum să mă ocup dacă eu am serviciu? Știi unde lucrez. La Antibiotice. Și la firmă a trebuit un administrator și un sediu. (...) Eu nu semnez nimic, frate.”
Conest i-a dat tot: de la mașină la vile
Mihai Chirica este legat ombilical de una dintre cele mai mari firme de construcții din Iași, Conest. Există multe dovezi că această societate a fost un sprijin pentru actualul primar. Coincidență sau nu, în timpul prezenței acestuia în Primărie, ca director tehnic, viceprimar și primar, Conest a prins contracte de zeci de milioane de euro.
Iată o parte din aceste legături:
- Înainte de a veni în Primărie, Chirica a lucrat la Conest;
- Acum câțiva ani, una dintre mașinile sale încă era înmatriculată pe o firmă a patronilor acestei firme;
- Prima sa vilă, un imobil de pe strada Tudor Neculai din municipiul Iași, a provenit dintr-o casă la roșu amplasată pe un teren, ambele cumpărate, la preț subevaluat, de la Conest și de la fiica unui fost asociat al acestei societăți. Banii plătiți de Chirica îi fuseseră donați de un unchi al său;
- Vila de la Frasin a fost ridicată cu materiale de la un asociat al firmei Conest din județul Suceava;
- Actuala vilă unde locuiește Chirica a fost cumpărată tot de la Conest, într-un cartier privat. Ratele sunt plătite de soacra lui Chirica.
Indicii de mită?
Unul dintre amicii primarului Chirica, cu care își petrecea vacanțele, a primit contracte de milioane de lei de la Servicii Publice, firmă subordonată Primăriei Iași. Ulterior, acest amic pe nume Iulian Dragoș Gafița (foto) a devenit asociat într-o firmă cu soția lui Chirica, Cristina Elena.
Suspiciuni a ridicat și faptul că taman în timpul în care semna contracte pe bandă rulantă cu Servicii Publice, una dintre firmele respective, controlate de Gafița, a virat 80.000 de lei în contul firmei de lactate a soacrei lui Chirica.
Racolări masive de la PSD
În 3 august, presa locală a scris că 12 primari din PSD și UNPR din Iași trec la PNL. Pentru a înțelege dimensiunea acestui transfer, trebuie precizat că-n 2016 PNL a câștigat, în Iași, doar 30 de primării.
“Avem şi în judeţ primari PSD foarte buni, care merită sprijiniţi în proiectele lor şi care vor să se alăture acestui parteneriat (între Costel Alexe şi primarul de Iaşi Mihai Chirica – n.r.) pentru dezvoltarea Iaşului şi a Moldovei“, a declarat Costel Alexe.
Reprezentanții guvernului PNL opresc procesele cu primăria
În mai, presa locală a arătat că Prefectura Iași a retras acțiunile deschise în instanță pentru anularea autorizațiilor “scandaloase“ emise de Primăria Iași.
Astfel, Prefectura a renunțat la recursul din procesul deschis pentru anularea autorizației proiectului de pe Esplanada Oancea. “Inspectoratul de Stat în Construcții cere Prefecturii Iași să atace în instanță autorizațiile emise pentru mastodontul din Smârdan, dar prefectul Marian Grigoraș susține că nu are temei legal și renunță la acțiune“, scrie 7Iasi.ro.
A supărat-o pe fata lui Chirica, așa că i-a cerut mutarea
ReporterIS.ro a mai dezvăluit recent un incident stupefiant care l-a avut în centru pe edil. Pe 30 octombrie 2019, primarul ”s-a dus la Spitalul de Recuperare și a chemat-o în biroul directoarei Carmen Cumpăt pe șefa de clinică Codrina Ancuța pentru o discuție între patru ochi.
Doctorița era în plin examen pentru medici specialiști, dar a ieșit din sală crezând că e ceva important. Obedientă, directoarea Cumpăt i-a lăsat singuri. După o discuție de 10 minute, primarul i-a cerut medicului să-și mute fata din clasa în care învăța la Colegiul Național, din cauza conflictului cu propria lui fiică.”
De precizat că, din punct de vedere administrativ, Spitalul de Recuperare este subordonat Primăriei Iași.
Diaspora, jignită
Mihai Chirica a rostogolit declarațiile făcute și de alți pesediști despre românii din Diaspora: fetele tinere se duc peste hotare ca să se prostitueze. “Fetele tinere și frumoase multe dintre ele au ajuns să se prostitueze și vedeți cum știrile se umple cu români peste tot. Băieții, săracii, muncesc pe te miri ce, că nu îl plătesc ca pe un italian, sau ca pe un englez sau ca pe un neamț sau ca pe un francez“, spunea primarul, la 27 august 2019.
În plus, CNCD l-a amendat cu 10.000 de lei pentru declarația: “O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi și o să ne cucerească și o să ne devină și șefi. Adică o să ne conducă, pur si simplu o să te trezești la Primăria Municipiului Iași cu un congolez – că mai sunt și de ăștia de naționalitate română, dar se comportă ca niște congolezi – și or să vrea să ne conducă. Pentru că nu se mai pune accent pe educație“.