Cine este Ilie Bolojan, noul preşedinte interimar al României. E inginer şi matematician. Constituţional, preşedintele Senatului poate deveni preşedinte interimar, dacă acesta se retrage din funcţie sau este suspendat din funcţie.
Dacă este suspendat, la art. 95, Constituţia României spune: "(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.
Cine este Ilie Bolojan, noul preşedinte interimar al României. E inginer şi matematician
Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui."
Toate aceste lucruri acum nu mai sunt valabile, constituţional vorbind, pentru că preşedintele Iohannis a demisionat din funcţie, acum câteva momente.
Citeşte şi: Klaus Iohannis și-a dat demisia din funcția de președinte al României
Art. 98, al. 1, spune că, "dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor."
Probabil că preşedinte interimar va deveni Ilie Bolojan, lider interimar al PNL, preşedintele Senatului României.
Art. 99 din Constituţie, "Răspunderea preşedintelui interimar", stipulează că, "dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.
Citeşte şi: Crin Antonescu, despre demisia lui Klaus Iohannis: Nu cred că avem motive să dramatizăm
Ilie Bolojan este un reputat administrator local de stat, care a fost primarul Oradei şi apoi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.
Din prima funcţie, a schimbat faţa oraşului transilvănean. Ilie Gavril Bolojan s-a născut la 17 martie 1969, în Vadu Crişului, judeţul Bihor, potrivit https://bolojan.wordpress.com/.
A fost profesor la Şcoala Ajutătoare Tileagd (1993-1994) şi administrator de firmă la Societatea comercială Campus S.R.L. Aleşd (1994-2004), vicepreşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii de salubritate Salubri S.A. Aleşd (2000-2001).
Ilie Bolojan, inginer şi matematician. Specialist în Administraţie Publică
A fost apoi membru în Consiliul de administraţie al Liceului Alexandru Roman Aleşd (2001-2004) şi membru în Consiliul de administraţie al Spitalului Teritorial Aleşd (2003-2004). Ilie Gavril Bolojan este membru al Partidului Naţional Liberal (PNL).
A urmat, ca student, două facultăți, cea de Mecanică, de la Institutul Politehnic „Traian Vuia”, din Timișoara (1988-1993), și Matematică, la Universitatea din Timișoara (1990-1993).
Cine este Ilie Bolojan, noul preşedinte interimar al României. Manager public de succes, la Bihor - Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea
A urmat multiple cursuri de perfecţionare în domeniul administraţiei publice. 1996 – 2004. A fost consilier în Consiliul local al oraşului Aleşd, apoi consilier local în aceeaşi entitate, în anii 2004 – 2005.
Primarul performant al Oradei
A fost consilier judeţean în Consiliul Judeţean Bihor, în anii 2005 – 2007, apoi a fost prefect al Judeţului Bihor,, secretar general al Guvernului României, în anii 2008- 2010, apoi primar al municipiului Oradea.
Înainte să fie ales senator, anul trecut, a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, în mandatul 2020-2024, apoi din nou, după alegerile locale din prima parte a anului 2024.
Din 25 noiembrie 2024, este preşedinte interimar al PNL.