Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că nu este de acord cu prevederea ca statul român să asigure locuinţe din proprietatea statului pentru foştii preşedinţi ai ţării şi că aceste locuinţe ar trebui închiriate.
Ciolacu: prevederile cu privire la asigurarea locuinţelor pentru foştii preşedinţi trebuie schimbate
"Cred că ar trebui şi noi un pic să ne schimbăm.
Nu cred că un fost preşedinte, parcă am rămas anchilozaţi, vrem o lume nouă cu reguli vechi, vrem o lume pentru nişte tineri care schimbă lumea cu gândirile noastre vechi.
Spuneţi-mi şi mie de ce statul român trebuie să aibă în proprietate case pentru foştii preşedinţi? Statul român are obligaţia de a pune la dispoziţia unui fost preşedinte un spaţiu locativ.
Citește și: Dispută în Coaliție: Ciolacu îi răspunde lui Ciucă pe tema acuzațiilor la adresa lui Simion
De ce nu închiriază un apartament într-un cartier, cu pază? De ce trebuie să amenajeze anumite locuinţe sau imobile ale statului?
De ce nu avem foarte clar, aceea este locuinţa prim-ministrului, indiferent dacă ai locuinţă în Bucureşti sau nu ai locuinţă, aceea este locuinţa preşedintelui", a spus premierul într-o conferinţă de presă la Institutul Cultural Român din Londra.
Citește și: Premierul Ciolacu, întâlnire cu reprezentanții comunității românești din Marea Britanie
El a adăugat că dacă va deveni preşedinte va schimba prevederile referitoare la cheltuielile pe care le face un şef al statului.
"De ce să nu spui cât ai avut cheltuieli lunare, de ce să nu spui unde te-ai deplasat, de ce te-ai deplasat?", a spus acesta.