Cioloș: Nu este nevoie de un nou program de guvernare, dacă se reface coaliția

DE Edi Neagu | 03.11.2021 - 08:20
Dacian Cioloș speră în refacerea coaliției cu PNL. FOTO: Facebook
Dacian Cioloș speră în refacerea coaliției cu PNL. FOTO: Facebook

Fostul premier Dacian Cioloș spune că PNL și USR au învățat lecțiile din cele ce s-au întâmplat în ultima vreme.

SHARE

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat marţi că în eventualitatea refacerii coaliţiei nu este necesar un nou program de guvernare, dar este nevoie de un calendar de punere în practică a măsurilor prevăzute.

În opinia lui Cioloş, stabilirea unui astfel de calendar ar reduce riscul tensiunilor ulterioare.

"Nu e nevoie, din punctul nostru de vedere, de un alt program de guvernare, dar e nevoie de mai multă precizie privind punerea în aplicare a programului de guvernare. Pentru că noi avem un program de guvernare. În cele zece luni de guvernare foarte puţine lucruri au fost puse în practică şi când am propus eliminarea pensiilor speciale pentru primari au zis: 'Nu e momentul acum, hai să mai aşteptăm, să discutăm tot pachetul de reformare a pensiilor'. Am făcut un grup de lucru pentru asta - a trenat. Partenerii noştri nu au venit cu idei, cu propuneri, ca să punem ceva la comun. La fel, cu depolitizarea administraţiei publice. Au cerut: 'Hai să facem prefecţii şi subprefecţii - să îi asumăm politic, pentru că reprezintă guvernul'. Noi am acceptat în ideea că apoi vom veni cu directorii generali, directorii din ministere şi directorii de deconcentrate, de direcţii judeţene ale unor ministere, care să fie profesionalizaţi şi depolitizaţi. Nu s-a întâmplat lucrul acesta", a spus Cioloş, pentru B1 Tv.

CITEȘTE ȘI: Rusia tulbură iar Marea Neagră: desfășoară exerciții militare când în regiune sunt două nave SUA

El a adăugat că în campania electorală, PNL a promis reforme în justiţie şi administraţia publică sau eliminarea pensiilor speciale, dar că astfel de măsuri nu au putut fi aplicate în cele zece luni de guvernare. În opinia sa, opţiunea PNL în ce priveşte viitorul partener de guvernare reprezintă un "moment al adevărului".

Citește și: Imagini din satelit cu echipamente militare rusești în apropiere de Belarus și Ucraina

"Dacă vor neapărat, cu orice preţ, o majoritate în Parlament, pot să o facă şi cu PSD, dar ştim ce înseamnă asta şi am văzut deja care sunt pretenţiile PSD. Ştim că PSD are mai multe guri de hrănit acolo. Sunt baroni locali care aşteaptă bani, bani care numai transparent să nu fie felul în care sunt cheltuiţi. Am văzut ce au făcut cu justiţia când au fost la guvernare, am văzut ce au făcut cu bugetul de stat când au fost la guvernare - că ne-am trezit cu un deficit care apoi a fost amplificat de criza Covid. Eu sper ca toate lucrurile astea să nu le uite nici PNL, dar mai ales alegătorii să nu le uite. (...) Ei au mai lucrat împreună. E acolo o parte importantă din PNL care s-a obişnuit să lucreze nu doar cu PSD, dar şi în stilul PSD-ului, dar nu vreau să mă amestec în problemele interne ale PNL", a precizat liderul USR.

În opinia sa, atât PNL, cât şi USR şi-au "învăţat lecţiile din ceea ce s-a întâmplat în lunile trecute", dar că formaţiunile trebuie să facă eforturi pentru a defini obiectivele politice comune.

"Cred că fiecare dintre cele două partide, şi PNL, şi noi, la USR, ne-am învăţat lecţiile din ceea ce s-a întâmplat în lunile trecute. Dacă ne punem de acord cu adevărat pe un program de guvernare şi un calendar de reforme, putem merge înainte. (...) Eu cred că fiecare trebuie să facă efortul de a înţelege mai bine mizele celuilalt. Fiecare trebuie să înţeleagă că suntem, din punct de vedere politic, şi pe o zonă de electorat comun şi asta poate să se traducă printr-un conflict permanent sau asta poate să se traducă printr-o capacitate de înţelegere a fiecăruia a mizelor celuilalt şi a defini zona asta comună de obiective politice care, dacă sunt îndeplinite, folosesc ambelor partide", a afirmat Cioloş, citat de Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te