"Din păcate, actuala administraţie americană s-a abătut de la politica americană îndelungată", se arată în scrisoarea care critică recunoaşterea în 2017 de către Donald Trump a Ierusalimului drept capitală a Israelului.
"Este timpul ca Europa să se alăture parametrilor noştri de principiu pentru procesul de pace israeliano-palestinian", se arată în scrisoarea care cere o soluţie a două state vecine, israelian şi palestinian. În plus, în document se cere ca Europa să respingă orice plan care nu prevede crearea unui plan palestinian alături de Israel având capitală Ierusalimul pentru ambele state.
Washingtonul a ''demonstrat de asemenea o indiferenţă deranjantă faţă de extinderea colonizării israeliene'' în Cisiordania şi a tăiat ajutorul de sute de milioane de dolari pentru palestinieni, o mişcare care, potrivit scrisorii, ''pune în pericol securitatea şi stabilitatea diferitelor ţări situate în vecinătatea Europei''.
Europa trebuie să fie "vigilentă şi să acţioneze strategic" atunci când Trump prezintă noul plan, se arată în scrisoarea trimisă de foşti lideri europeni. Aceasta a fost trimisă duminică şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini şi miniştrilor de externe din UE.
Între semnatarii scrisorii se află Jean-Marc Ayrault, Carl Bildt, Wlodzimierz Cimoszewicz, Massimo D'Alema, Guy Verhofstadt şi Dacian Cioloş, foşti premieri din Franţa, Suedia, Polonia, Italia, Belgia şi România, notează publicaţia citată.
Foştii secretari generali ai NATO Willy Claes şi Javier Solana şi fostul preşedinte irlandez Mary Robinson au semnat de asemenea scrisoarea. Doi foşti miniştri de externe britanici David Miliband şi Jack Straw şi-au adăugat de asemenea numele pe documentul citat.
''Noi suntem convinşi că un plan care reduce un stat palestinian la o entitate lipsită de suveranitate, contiguitate teritorială şi viabilitate economică ar afecta grav eforturile anterioare de restabilire a păcii, ar accelera dispariţia opţiunii două state şi ar deteriora grav cauza unei păci durabile pentru palestinieni şi israelieni", se arată în scrisoare. "Europa trebuie să-şi urmeze propria cale de acţiune", dacă acest lucru nu este posibil, conchide documentul citat.