Conferință maraton. Dăncilă l-a atacat pe Iohannis timp de peste două ore, indiferent de întrebare

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.11.2019 - 17:21
Foto Inquam Photos/George Călin
Foto Inquam Photos/George Călin

În cadrul unui „dialog deschis” cu jurnaliștii, Viorica Dăncilă l-a atacat pe contracandidatul său, Klaus Iohannis, în timp ce acesta avea propria dezbatere.

SHARE

„Mantrele” obișnuite ale prezidențiabilului PSD la adresa contracandidatului: laș, arogant, îi sfidează pe români, președinte dictator, vrea să acapareze toată puterea, vizează „guvernul meu și parlamentul meu”, respinge un dialog deschis cu presa, are o abordare extremistă. Toate acestea de mai multe ori.

Chiar și la întrebările la care nu putea să-și repete „textul”, răspunsurile au fost tot un atac la Iohannis. De exemplu, întrebată dacă îl consideră pe Liviu Dragnea un politician toxic, Dăncilă a răspuns cu o altă întrebare: „Klaus Iohannis a fost un președinte toxic pentru România?”.

În rest, fostul premier n-a știut cât costă un bilet de metrou - în Chile, în octombrie, a început un val de proteste din cauza scumpirii tichetelor de metrou -, n-a știut formula de calcul a ariei cercului - întrebare rezultată din afirmația Vioricăi Dăncilă că ar fi dat meditații la matematică - și a încercat să deturneze întrebarea despre angajarea fiului său la Curtea de Conturi, că s-a petrecut înainte ca ea să ajungă la Palatul Victoria și este un tânăr talentat. „Trebuia să-l las la orfelinat?”

De asemenea, n-a știut nimic despre 10 august, că era în concediu - „președintele are voie la nu știu câte concedii și premierul nu?” 


Întrebările pe care Viorica Dăncilă a vrut să i le pună lui Klaus Iohannis au fost de genul: „De ce nu ați făcut nimic, dle Iohannis, în cei 5 ani de mandat?” la care tot ea a răspuns: „Pentru că singura preocupare a dvs a fost bifarea unui mandat”. Sau: „Cum v-ați simțit când ați primit în fiecare lună salariul?”

Spre final, Viorica Dăncilă a precizat că nu se va dezice niciodată de PSD, că e mândră că este PSD-istă și speră că și Klaus Iohannis să o voteze la 24 noiembrie.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te