Becali îl acuză pe Călin Georgescu de manipulare: "Serviciile secrete să-i oprească candidatura"

DE Daniel Toșa | Actualizat: 22.01.2025 - 10:55
Becali îl acuză pe Călin Georgescu de manipulare: "Serviciile secrete să-i oprească candidatura" - Foto: Profimedia images
Becali îl acuză pe Călin Georgescu de manipulare: "Serviciile secrete să-i oprească candidatura" - Foto: Profimedia images

Parlamentarul AUR, Gigi Becali, îl acuză Călin Georgescu de manipulare și cere intervenția serviciilor secrete pentru a-i opri candidatura la alegerile prezidențiale din 2025, chiar și dacă acest lucru ar fi "un abuz". "M-a păcălit prin vrăjeala aia a lui".

SHARE

Gigi Becali, parlamentar AUR, a declarat marți, 21 ianuarie, că, din informațiile de care dispune, Călin Georgescu nu va putea să participe la alegerile prezidențiale din luna mai, în ciuda unui posibil abuz din partea autorităților.

Becali îl acuză pe Călin Georgescu de manipulare: "Serviciile secrete să-i oprească candidatura"

„E bine că s-au anulat alegerile. Cum m-a păcălit pe mine, iar pe mine e greu să mă păcălească cineva, mai ușor i-a păcălit pe oamenii ceilalți. M-a păcălit prin vrăjeala aia a lui. Are o carismă, cum aveau, de exemplu, Stalin și cancelarul german din Al Doilea Război Mondial. După care, când a început să vorbească, mi-am dat seama că omul ăsta este o nenorocire”, a spus Becali la Antena 3.

Omul de afaceri a insistat că serviciile de informații trebuie să intervină și să oprească candidatura lui Georgescu, chiar printr-o acțiune considerată abuzivă, menționând că acest lucru ar trebui realizat prin intermediul Curții Constituționale (CCR).

„Și atunci Curtea Constituțională, de fapt nu Curtea Constituțională, serviciile secrete care trebuie să apere țara asta, trebuie să aibă grijă să intervină. Unde? La Curte (n. red. la CCR), chiar dacă faci un abuz. Băi, nu putem să avem un președinte așa”, a subliniat Becali.

Citește și: De ce Gigi Becali nu îl mai votează pe Călin Georgescu: Nimeni nu bate câmpii ca el

Becali a menționat că nu poate dezvălui toate detaliile, dar că este „cert” că Georgescu nu va fi lăsat să candideze la alegerile din luna mai.

„Păi, da’ ce, vreți să vă spun chiar toate? Nu pot să le spun. Dar ce știu este că nu va candida, că nu va fi lăsat”, a afirmat el.

Citește și: Gigi Becali, replică dură după ce Călin Georgescu ne vrea afară din UE și NATO. Cine esti tu mă?

Becali: George Simion a susținut „la vrăjeală” că partidul îl va sprijini pe Călin Georgescu

În plus, Becali a adăugat că George Simion, președintele AUR, a susținut „la vrăjeală” că partidul îl va sprijini pe Călin Georgescu, chiar dacă știa că Georgescu va fi oprit de la candidatură.

„Așa trebuie să spună, că este politician și este băiat deștept. Pentru că el nu va fi lăsat, Georgescu, să candideze. Și tot electoratul și simpatia se vor muta spre George Simion”, a subliniat Becali.

Întrebat de unde cunoaște aceste informații, Becali a răspuns simplu: „Pentru că știu. Mai știu și eu, nu?”.

Becali: "Cum dai tu puterea poporului? Ne iei nouă averile, le împarți la popor?"

Gigi Becali a mai declarat și cu o zi înainte că trebuie oprit Călin Georgescu, pe motiv că acesta spune „tâmpenii”, regretând că l-a lăudat după ce a câștigat primul tur al alegerilor. 

Gigi Becali aruncă critici dure la adresa lui Călin Georgescu. Deputatul AUR recunoaște că s-a grăbit cu susținerea pentru candidatul independent.

„Eu la început atunci m-am pripit, am zis lucruri mari, ca e mare patriot, poate o fi, dar după toate pe care le-a spus am rămas mască. «Cum veți face», l-a întrebat un moderator american, «ca să învestiti un guvern?» «Foarte simplu», a zis. «Voi lua puterea și o voi da poporului». Cum dai puterea poporului? «Păi poporul s-o conducă».

Ne iei nouă averile, le împarți la popor, cum faci? Să spui asemenea tâmpenii, eu am ramas blocat. Omul ăsta nu-și mai dă seama ce vorbește. Am avut tot felul de președinți, dar unul care să bată câmpii așa, n-am văzut în viața mea. Că apa, că ne îmbogățim cu apa, hrana, energia…(...)Eu cred că are o problemă mentală, se crede alesul lui Dumnezeu”, a spus George Becali pentru Gazeta Sporturilor.

În urma unei decizii recente a Curții Constituționale, turul I al alegerilor prezidențiale din 2024, câștigat de Călin Georgescu, a fost anulat. Conform documentelor desecretizate, Georgescu ar fi beneficiat de finanțări dubioase și promovări suspecte pe TikTok, iar procesul electoral ar fi fost influențat de ingerințe ale Rusiei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te