Potrivit jurnaliștilor de la Curs de Guvernare, dacă România ar fi solicitat ajutor suplimentar, ar fi putut primi între 50 și 75% din cheltuielile pentru despăgubirea fermierilor afectați de pesta porcină.
„DG SANTE a început să acorde sprijin financiar pentru prevenirea și detectarea anticipată a pestei porcine africane în 2015. De atunci, 1,2 milioane euro au fost alocate în acest scop (726.000 EUR numai în anul 2018) României. Până la oră actuală, Comisia nu poate confirmă nicio cerere de ajutor financiar suplimentar, în afară de cel menționat mai sus“, a declarat pentru cursdeguvernare.ro Anca Păduraru, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
La 5 septembrie, ANSVSA a anunțat că: „În ceea ce privește situația despăgubirilor proprietarilor afectați, până la această dată au fost finalizate dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru un număr de 3.129 de exploatații, în valoare totală de 47.600.390 lei. Dintre acestea 167, în valoare de 507.890 de lei au fost plătite”.
ANSVSA mai susținea, la acel moment, că, la rectificarea bugetară, va mai primi peste 200 de milioane de lei pentru despăgubiri.