Toate cele trei fonduri de investiții sunt ale ING (mai multe despre acestea, aici).
Cum sursele de venit ale familiei șefului USR sunt mai generoase în dreptul soției, este de presupus că sumele investite provin de la Olguța Dana Totolici, consoarta politicianului, care lucrează la Petrom.
Newsweek România nu a mai făcut efortul să-l deranjeze pe Dan Barna cu întrebări referitoare la sursa fondurilor întrucât acesta nu pare deloc interesat să fie transparent cu veniturile familiei, în ciuda faptului că declarația de avere îi cere să menționeze veniturile partenerei sale. De doi ani încoace, însă, politicianul USR nu a mai declarat salariul soției de la Petrom.
Până în 2018 inclusiv, însă, veniturile erau pomenite în declarația de avere. În anul respectiv, acestea se cifrau la aproximativ 30.000 de lei lunar.
Este de menționat că, din punctul de vedere al secretizării veniturilor nevestei, Dan Barna este copia din USR a lui Șerban Nicolae, care face același lucru de câțiva ani încoace în privința salariului soției sale la INCERTRANS, companie de stat.
Citește și: Tupeu cu repetiție: Șerban Nicolae și-a anonimizat salariul soției la stat și împrumuturi de 240.000 de euro