Nicuşor Dan a subliniat că primarul general al Capitalei este cel care nu a plătit jumătate de miliard la transportul public în 2019 şi nici în acest an. La fel, edilul Gabriela Firea nu a plătit nici parte din subvenţia pentru termoficare.
„Contracandidata mea Gabriela Firea a făcut nişte afirmaţii mincinoase. Nu am spus niciodată că voi elimina subvenţia la transportul public. Dimpotrivă nu a plătit o jumătate de miliard de lei în 2019 şi îi lipseşte jumătate de miliard de lei în 2020. Nu o să elimin subvenţia. A spus că nu voi plăti subvenţia la termoficare exact primarul care nu a plătit-o în 2019 şi în 2020, după ce a falimentat RADET. O treime din contoarele blocului, în momentul de faţă nu sunt acreditate metrologic. Adică oamenii nu au nişte contoare unde să fie măsurat legal consumul. A făcut tot exerciţiul aceste de patru ani în care a refuzat să plătească datoriile RADET, nu a luat nici cele 280 milioane de bani europeni care să fie investiţi în infrastructura de termoficare, astfel încât oamenii să nu mai aibă probleme cu apă caldă. Nu e corect să minţi în campania electorală. De altfel, abia aştept să avem o dezbatere faţă în faţă de care văd că doamna Firea a tot fugit până acum. Nu, problema falsă cu care primăria în administraţia PSD şi-a pus-o a fost să unească RADET cu ELCEN în condiţiile în care nu erau stinse datoriile”, a declarat Nicuşor Dan, vineri, la Antena 3.
Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a spus joi că PNL vrea să scoată subvenţia la transportul public şi astfel biletul de autobuz va ajunge de la 1,3 lei la 6 lei, cât şi să elimine subvenţia la termoficare, lucru care ar tripla factura la întreţinere a bucureştenilor.
„În Bucureşti în acest moment există un mare risc. L-am discutat cu dl Daniel Florea, care a venit de multe ori la Primărie şi mi-a spus că oamenii sunt îngrijoraţi. Îngrijoraţi pentru că adversarii noştri politici vor să elimine subvenţia la transportul public în comun. Au şi anunţat acest lucru, nu se sfiesc să spună clar în emisiuni televizate. Există îngrijorări cu privire şi la faptul că adversarii noştri politici vor să taie subvenţia la termoficare. Asta înseamnă pe scurt că un bilet care acum costă 1,3 lei va ajunge la 6 lei pentru transportul public în comun, iar factura la întreţinere se va tripla. Asta e oferta adversarilor noştri”, a declarat Firea.