Daniel Fenechiu: O alianță PNL - PSD e o himeră, nu este realizabilă

DE Florin Budescu | Actualizat: 03.11.2023 - 15:56
Daniel Fenechiu: O alianță PNL - PSD e o himeră - Foto: Facebook/Daniel Fenechiu

Liderul grupului PNL din Senatul României, Daniel Fenechiu, spune că o alianță electorală între cele două partide din coaliţia de guvernare, PNL şi PSD, este o himeră şi, prin urmare, nu este realizabilă.

SHARE

Întrunită la Sinaia, conducerea PNL stabileşte ce va face în continuare, în anul electoral 2024. Astfel, PNL va face sondaj, ca să afle dacă merge pe liste cu PSD.

Liberalii analizează trei opțiuni alternative și se vor folosi în analiza lor de sondaje de opinie care vor fi realizate la nivel național.

Daniel Fenechiu: O alianță PNL - PSD e o himeră

De asemenea, Partidul Naţional Liberal va folosi cele 45 de cercetări sociologice, realizate la nivel local și județean.

Întrebarea la care vrea să afle răspunsul PNL este dacă va aborda anul electoral “Prin Noi Înșine”, “alături de PSD, într-o alianță electorală" sau "într-o largă coaliție de dreapta".

"Eu nu cred că, discutând cât se poate de serios, o alianță cu PSD este în momentul de față realizabilă. 

Citeşte şi: Nu e linişte în Coaliţie. Daniel Fenechiu (PNL) spune că nu schimbi regulile în timpul jocului

Chiar dacă pentru anumiți colegi din PNL și poate pentru anumite persoane din PSD ar fi o variantă care ar putea prezenta interes, eu care sunt un om care am ceva vechime în politica românească realizez că este doar o himeră.

Este foarte greu să faci o înțelegere reciproc avantajoasă cu PSD-ul, iar o înțelegere care să nu fie avantajoasă nu va fi niciodată acceptată de partid.

Deci în primul rând, dacă ai face o înțelegere, se pune problema cum se vor repartiza locurile eligibile și rămâne în ultimă instanță principala problemă: cine va fi candidatul la Președinția României.

Citeşte şi: PNL face sondaj ca să afle dacă merge pe liste cu PSD. Nu exclude nici o alianță de dreapta

Acolo cred că nu ne vom putea înțelege niciodată. Eu nu cred că vom putea face o alianță cu PSD-ul. O colaborare punctuală am făcut, pentru a asigura stabilitate guvernamentală României, dar o alianță politică, electorală, mi-e greu să cred că ar putea fi făcută (...).

Eu pot să vă spun că PNL nu va renunța niciodată la ideea de a avea candidatul la Președinție și, din informațiile pe care le am, nici PSD-ul nu o s-o facă", a spus Daniel Fenechiu, conform RFI.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te