Decizia Curţii Constituţionale care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, va fi citită joi în plenul CCR, a declarat pentru News.ro preşedintele Curţii, Valer Dorneanu. Tot joi, ar urma să fie publicată în Monitorul Oficial motivarea deciziei potrivit căreia preşedintele trebuie să o revoce pe şefa DNA.
“Joi se citeşte în plenul Curţii decizia şi dupa decizie urmează să se facă corecturile şi vă comunicăm atunci când o publicăm întâi pe site şi totodată în Monitorul Oficial”, a menționat Valer Dorneanu.
Curtea Constituțională nu va impune președintelui Klaus Iohannis niciun termen în care să emită decretul de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, au declarat pentru G4Media.ro surse CCR.