Senatorul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului transporturilor în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de DNA Tribunalului Constanța.
În același dosar, a fost interceptat și administratorul uneia dintre firmele de apartament care intermediau tranzacțiile cu nave despre care procurorii anticorupție afirmă că ar fi suspecte de corupție.
Acesta îi spune unui fost general SIE că întâmpină probleme la Drulă și că „este o problemă cu acest om care e un câine” și pentru care trebuie „găsită o soluție”: „(…) dar este totuși o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine, acest Drulă, și trebuie să găsim o soluție pentru el”.
Din dorința de a-l lăuda pe ministrul Transporturilor, colegul său din USR PLUS Iulian Bulai l-a desenat pe Cătălin Drulă ca un câine într-o postare pe Facebook.
„Ți-ar plăcea să fii coleg sau colegă cu Cătălin Drulă? Vrei să fii și tu drulău?
Hai în Uniunea Salvați România - USR!
*drulău = (dex), specie de politician fără milă față de corupți, mușcă din hoți, se comportă inuman față de combinatori, face autostrăzi în Moldova”, a scris Iulian Bulai.