Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a efectuat, luni şi marţi, o vizită oficială în Georgia, la Tbilisi, discuţiile cu omologul său Juansher Burchuladze vizând, în principal, dezvoltarea relaţiilor bilaterale de cooperare militară.
Potrivit unui comunicat al MApN, cei doi miniştri ai Apărării au discutat despre situaţia de securitate regională pe fondul conflictului din Ucraina, stadiul cooperării bilaterale, precum şi colaborarea în context regional şi al organismelor internaţionale.
Citește și: Legea care introduce noi drepturi pentru salariați: Încă 5 zile de concediu plătit. Condițiile
"În ceea ce priveşte cadrul bilateral, domenii precum instruirea în comun, educaţia militară sau comunicaţii şi informatică continuă să fie de interes pentru ambele părţi, iar Parteneriatul strategic consfinţit prin Declaraţia comună semnată la nivel de şefi de stat pe 11 octombrie 2022 vine să ofere o bază şi mai solidă dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul apărării", transmite MApN.
Ministrul Dîncu a reiterat sprijinul deplin al României pentru avansarea traseului euroatlantic al Republicii Georgia, cu acest prilej fiind subliniate măsurile de la Summitul de la Madrid şi contribuţia ţării noastre la implementarea acestora.
Citește și: Romina Pourmokhtari, cel mai tânăr Ministru din Suedia: Câți ani are tânăra de origine iraniană
De asemenea, el l-a asigurat pe omologul său de sprijinul României pentru aspiraţiile europene ale Georgiei, menţionând necesitatea continuării reformelor.
Cei doi oficiali au subliniat importanţa menţinerii dialogului politico-militar, "pentru o acţiune cât mai eficientă şi coordonată" şi continuarea eforturilor comune pentru consolidarea cooperării în domeniul Apărării.
Vasile Dîncu a avut, pe parcursul vizitei, şi o întrevedere cu prim-ministrul Irakli Garibashvili şi a depus o coroană de flori la Memorialul soldaţilor georgieni căzuţi în luptele din Abhazia în 1993, mai anunţă MApN.