Epurări în ALDE: Șeful filialei Timiș anunță c-a fost demis de un partid „care nu mai există”

DE Mircea Marian | Actualizat: 20.09.2019 - 10:41
Marian Cucșa, alături de Tăriceanu, în urmă cu cinci luni Foto: Facebook

Deputatul ALDE de Timiş Marian Cucşa a anunţat că a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Timiş "fără a se ţine cont de votul celor 700 de delegaţi" care i-au încredinţat votul celor 700 de delegaţi" care i-au încredinţat votul pentru această funcţie.

SHARE

El susţine, într-o postare pe pagina sa de facebook, că prin "îngroparea" în partidul Pro România, ALDE va dispărea iar el a fost demis din funcţia de preşedinte de filială a unui partid "care nu va mai exista".

„În cadrul şedinţei BPC al ALDE de ieri, am fost schimbat din funcţia de preşedinte al filialei ALDE Timiş fără a se ţine cont de votul celor peste 700 de delegaţi care au fost prezenţi la conferinţa de alegeri a ALDE Timiş, delegaţi care mi-au încredinţat votul pentru a fi preşedintele filialei Timiş.

Cu toate acestea, vreau să le mulţumesc încă o dată pentru toată susţinerea şi să îi asigur atât pe colegii din Timiş, cât şi pe cei din toată ţara că voi lupta pentru stoparea abuzurilor din ALDE şi relansarea proiectului liberal ale cărui baze le-am pus în 2014", arată Marian Cucşa, care este şi vicepreşedinte naţional al ALDE.

Deputatul afirmă că dezamăgirea sa şi a multora dintre colegii săi este că actuala conducere de la nivel central s-a dovedit a fi interesată "doar de binele personal, nicidecum de cel al construcţiei politice sau de bunul trai al românilor", aşa cum ar fi fost firesc şi adaugă că „prin comportamentul laş şi ascunderea scrisorii prin care ALDE este înştiinţată că nu mai are voie să folosească denumirea şi sigla", este foarte clar că cei din conducere au bine conturat "planul de distrugere a ALDE şi îngroparea în Pro România".

„Practic, am fost demis din funcţia de preşedinte de filială a unui partid care nu va mai exista. Cu toate acestea, construcţia liberală are resurse şi energie să renască prin noi înşine", încheie Marian Cucşa.

Deputatul Marian Cucşa afirma într-o postare pe facebook că partidul european ALDE a trimis încă de acum trei luni o scrisoare către ALDE România prin care înştiinţează că partidul nu mai are voie să folosească numele şi sigla pentru că nu mai face parte din familia internaţională a liberal-democraţilor, însă acest lucru a fost ţinut ascuns de către conducerea formaţiunii, el cerând demisia de urgenţă a conducerii şi organizarea în maximum două săptămâni a unui congres.

El a arătat că această situaţie poate duce şi la imposibilitatea membrilor ALDE România de a se înscrie în alegerile locale din partea acestei formaţiuni, urmărindu-se astfel ca partidul să fie „înghiţit" de către formaţiunea lui Victor Ponta, PRO România.

Cucşa susţinea că a ridicat această problemă în faţa membrilor conducerii partidului, care au recunoscut că există această scrisoare a ALDE internaţional, însă nu au prezentat nicio soluţie. Cucşa a anunţat în urmă cu trei zile că demisionează din grupul ALDE din Camera Deputaţilor şi că va activa ca deputat neafiliat, însă a precizat că nu demisionează din partid sau din funcţiile pe care le deţine în cadrul formaţiunii.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te