Fifor spune că nu știe ce au discutat cei doi la Cotroceni, însă după acea întrevedere s-au schimbat multe, iar Viorica Dăncilă și-a anunțat candidatura la prezidențiale.
"Am participat și la întâlnirea de la Cotroceni, acea rundă de consultări de la Cotroceni, și într-adevăr discuția de după consultări a avut loc cu președintele Klaus Iohannis, nu știu ce s-a discutat, pentru că a fost un tete-a-tete. Cert este că s-au schimbat foarte multe în câteva zile. A existat decizia doamnei prim-ministru de a avea cât se poate de repede congresul, a existat decizia doamnei prim-ministru de a candida pentru alegerile prezidențiale”, a declarat Mihai Fifor, potrivit Mediafax.
El a spus c a fost "o vară epică”, amintind și de ruptura dintre PSD și ALDE.
Actualul secretar general al PSD, Paul Stănescu, a declarat joi că relația sa cu Viorica Dăncilă s-a răcit când i-a cerut acesteia să nu organizeze congres al partidului în acest an și să nu candideze la președinție. El a spus că, deși inițial Dăncilă a acceptat și au "bătut palma", fostul premier s-a răzgândit după ce a avut o discuție cu Klaus Iohannis.
Viorica Dăncilă s-a declarat nedumerită de afirmațiile lui Paul Stănescu, susținând că nu este "nici cel mai mic sâmbure de adevăr” în declarațiile acestuia