Firea, despre mandatul lui Nicuşor Dan: Să aibă răbdare; să îi dăm justiţiei ce este al justiţiei

DE Valentin Mirică | Actualizat: 21.10.2020 - 17:57

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat miercuri că primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, trebuie să îşi păstreze încrederea în justiţie şi să aibă răbdare până când Curtea de Apel va decide cu privire la contestaţiile care au fost depuse împotriva sa.

SHARE

Nicuşor Dan a precizat miercuri că validarea mandatului său de primar general este contestată prin 52 de cereri de apel, formulate în majoritate de consilieri de la PSD.

"Dacă vă aduceţi aminte, primarul ales, numit chiar de presă un procesoman desăvârşit, avea foarte mare încredere în justiţie şi e normal să îşi păstreze această încredere în justiţie. Dacă mai sunt câteva etape de parcurs la Curtea de Apel, cred că trebuie să aibă răbdare, astfel încât să îi dăm justiţiei ce este al justiţiei şi să se depăşească şi această procedură, perfect legală, în cazul în care au fost aceste contestaţii. Cu privire la afirmaţiile că în aceste zile la Primăria Capitalei, deoarece justiţia este de partea noastră, nu, şi îi zădărniceşte intrarea în primărie, s-ar lucra documente ilegale sau s-ar face anumite business-uri, vreau să asigur cetăţenii, în primul rând, pe dumnealui nu mă mai obosesc să-l conving de ceva fiindcă se va convinge cu siguranţă singur, că toată activitatea mea şi a colegilor mei a stat şi stă sub semnul legalităţii, al transparenţei şi al spiritului de dreptate faţă de cetăţeni", a reacţionat Firea, întrebată cum comentează declaraţia lui Nicuşor Dan potrivit căreia ea nu vrea să plece din funcţia de la Primăria Capitalei.

Firea a menţionat că primarul ales al Capitalei va avea "un şoc" când va ajunge în primărie, pentru că se va dovedi că tot ceea ce a spus în campania electorală "a fost o minciună cap-coadă".

"Nu va găsi acolo nicio caracatiţă, niciun grup de interese, niciun document demn de dus la vreo instituţie. Noi suntem cea mai verificată instituţie publică din ţară, am avut şi avem în continuare controale de la toate instituţiile abilitate, la toate am ieşit bine şi foarte bine, prin urmare toate aceste declaraţii nu fac altceva decât să arunce o pată chiar pe mandatul domniei sale, care începe cu stângul. Ieri - alaltăieri avea foarte mare încredere în justiţie şi purta cetăţeni prin procese, acum nu mai are încredere în justiţie şi îi bănuieşte pe reprezentanţii Curţii de Apel că m-ar favoriza pe mine să mai stau 2-3 zile la primărie. Este hilar cum va fi întregul său mandat, de altfel", a încheiat aceasta.

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a depus, miercuri, la Biroul Electoral de circumscripţie, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te