Prim-vicepreşedintele PSD a mai spus că i s-a părut emoţionat că iubita lui, Irina Tănase i-a transmis fostului lider al formaţiunii un mesaj emoţionant, însă din păcate, Liviu Dragnea „nu spun că a vrut, poate nu a vrut, dar a scris o pagină neagră a istoriei PSD”.
„Nu mai ţin legătura, nici nu aş avea cum cu domnul Dragnea. Nu am mai ţinut legătura nici în ultima perioadă, în ultimii ani, aşa cum ştiţi foarte bine. Îmi pare rău că este acolo unde este. Nu poţi să te bucuri de lipsirea de libertate a niciunei persoane, fie că este adversar, duşman, om care ţi-a făcut rău. Niciodată nu o să mă bucur de răul cuiva, nici măcar al unui adversat de-al meu, politic sau de altă natură. Recunosc faptul că aseară târziu, aşa mi-am dat seama că era ziua dumnealui, am citit pe un site un mesaj destul de emoţionant al iubitei domniei sale, Irina şi ce să spun? Ca femeie mi s-a părut o gest foarte frumos şi am fost emoţionată, dar ca om politic spun foarte clar că nu mai avem niciun fel de legătură şi, din păcate, nu spun că a vrut, poate nu a vrut, dar a scris o pagină neagră a istoriei PSD”, a afirmat Gabriela Firea chestionată dacă mai ţine legătura cu Liviu Dragnea, dacă are un mesaj pentru el şi dacă acesta mai înseamnă ceva pentru PSD.
Întrebată dacă nici cu Irina Tănase nu mai ţine legătura, în contextul în care erau discuţii să fie naşa ei, Gabriela Firea a replicat: „Niciodată eu şi soţul meu nici nu am solicitat şi nici nu am fost la rândul nostru întrebaţi dacă am vrea să facem acest lucru. Alţi colegi de-ai noştri ştiu că au fost într-o astfel de discuţie”.
„Nu am ţinut legătura (cu Irina Tănase – n.r.) pentru că nu aveam de ce. Nu cred că e ea vinovată, spun şi eu aşa, pentru tot ce s-a întâmplat politic, până la urmă. Deciziile politice le lua domnul Dragnea, nu le lua Irina, nu? Indiferent că au fost discuţii că cineva sfătuia pe altcineva. Totuşi, până la urmă, ne asumăm. Poate şi eu am luat anumite decizii proaste sfătuită de cineva, dar mi le-am asumat. Acum nu puteam să dau vina pe altcineva”, a completat Firea, citată de news.ro.
Fostul ministrul de Interne Carmen Dan a anunţat miercuri că l-a găsit pe Liviu Dragnea, de ziua lui, „acelaşi om puternic şi semeţ”. Ea susţine că nu i-a fost niciodată ruşine de eticheta „omul lui Liviu Dragnea” care i-a fost pusă şi se întreabă dacă nu cumva actualii parlamentari ai PSD erau în aceeaşi măsură „oamenii lui Dragnea, în decembrie 2016”, inclusiv actuala conducere.
Liviu Dragnea a împlinit, miercuri, 58 de ani.
Fostul lider al PSD a fost condamnat definitiv în 27 mai 2019, de magistraţii ÎCCJ, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.