Potrivit tabloidului Can-Can, Ilan Laufer tocmai ieșea de la un restaurant din mall, însoțit de o doamnă, când a fost acostat. „Discriminatule! Discriminatule! Discriminatule!”, i-a strigat un cetățean.
Inițial, Laufer a vrut să intre în dialog cu persoana care îl apostrofa, dar s-a răzgândit și s-a dus la mașina sa, cu care a plecat, scrie Can-Can.
În noiembrie, Ilan Laufer a susținut că președintele Iohannis a refuzat nominalizarea sa la funcția de ministru al Dezvoltării întrucât este evreu. „Voi face o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Consider că refuzul domnului Iohannis este o atitudine clară de discriminare, care a debutat cu expresia «niște evrei», a urmat cu o plângere penală împotriva premierului României și continuă astăzi cu refuzarea unei propuneri de vicepremier și ministru al Dezvoltării în Guvernul României. Totodată, voi face o cerere către Comunitatea Evreiască din Statele Unite pentru a-i retrage decorația acordată președintelui Klaus Iohannis”, a susținut Laufer, la acel moment.
Ilan Laufer a fost ministru pentru mediul de afaceri în cabinetul Tudose.