VIDEO Fostul primar Onțanu vrea iar în joc. A împărțit pachete pensionarilor din sectorul 2

DE Alexandru Pop | Actualizat: 16.12.2019 - 13:23
Neculai Onțanu vrea să conducă iar Sectorul 2/FOTO: Newsweek România
Neculai Onțanu vrea să conducă iar Sectorul 2/FOTO: Newsweek România

Controversatul Neculai Onțanu, fostul primar al Sectorului 2, a furat startul campaniei electorale pentru alegerile locale: aproximativ 700 de persoane, în special pensionari, s-au strâns la restaurantul The President, din parcul Lacul Tei, pentru a primi cadouri de la ex-edil.

SHARE

Darurile au fost oferite, de fapt, de conducerea partidului ADER, controlat de Onțanu.

Alături de el s-a aflat nelipsita Mariana Georgescu, despre care Agenția Națională de Integritate a menționat că nu poate justifica puțin peste 1.000.000 lei, adică în jur de 230.000 de euro.

Cârciuma a ajuns la „locotenentul" lui Onțanu

În urmă cu aproximativ zece ani, Neculai Onțanu conducea cu mână de fier Sectorul 2. O avea alături de el pe controversata Mariana Georgescu, fosta șefă de la Direcția de Asistență Socială, cea care controla din umbră primăria. Ulterior, Georgescu a fost numită Director al Direcției Calitate, Comunicare și Relații Internaționale.

În 2008, Administrația Domeniului Public Sector 2 a concesionat firmei Ines Burger Prodcom o bucată de aproximativ 7.500 mp din parcul Lacul Tei. Pe terenul cu pricina se afla inclusiv clădirea restaurantului "Brotăcei", care în prezent poartă numele "The President". Firma era deținută de familia Mariana și Răzvan Gheorghe. Apoi, afacerea a fost preluată cu totul de Corin Romanescu, un apropiat al lui Neculai Onțanu. Romanescu a lucrat la Primăria Sectorului 2, unde superviza toate afacerile cu terenuri, imobile, şcoli şi licee.

Conform cotidianul.ro, toate autorizaţiile (de la cele simple de construcţie la avizarea panourilor publicitare, la concesiunea de terenuri, închirierea de spaţii) se făceau din pixul lui. Presa l-a catalogat drept "locotenentul" lui Onțanu. Apoi, a fost candidatul UNPR la Primăria Sector 5, dar nu a reușit să câștige. Într-un final, a revenit la Primăria Sector 2 în calitate de consilier al actualului primar Mihai Mugur Toader, fratele Rodicăi Nassar.

Cadouri de Crăciun

Corin Romanescu a organizat împreună cu "prietenii lui" un eveniment social în incinta restaurantului "The President". În jurul orelor 18.00, un tip scund a intrat agitat în incinta localului și i-a îndemnat pe cei prezenți să aplaude. Pensionarii și oamenii nevoiași strânși în sală au început să aplaude la ordin. După câteva secunde, și-a făcut intrarea în scenă Mariana Georgescu, care a fost urmată de Neculai Onțanu, pe fondul aplauzelor, doi mici Elena și Nicolae Ceaușescu în reluare.

În fața publicului au fost aranjate 14 scaune pentru invitați. Toți unul și unul, susținători ai fostului edil Neculai Onțanu. A fost chiar și avocatul Orando Culea, exclus din PSD pentru că nu a respectat disciplina de partid. În timp ce Romanescu prezenta lista de invitați, Mariana Georgescu filma evenimentul cu telefonul mobil.

"Aș vrea în primul rând să-i mulțumesc unui prieten foarte bun, domnul Corin Romanescu, pe care l-ați primit cu toată căldura, toată dragostea (aplauze din sală - n.r.). Domnia sa împreună cu prietenii domniei sale au făcut posibilă această frumoasă întâlnire. Doamne, ce mare și frumos este sectorul nostru!", a spus Onțanu.

La microfon au urmat prietenii lui Romanescu, care le-au vorbit creștinilor despre însemnătatea sărbătorilor de iarnă, despre bucurie și fericire. Într-un final, a luat microfonul pastorul John Militaru, venit tocmai din America. A vrut să spună o rugăciune, dar s-a răzgândit. A citit un fragment din Biblie pentru a-i îndruma pe oameni pe drumul cel bun. Oare ce era în sufletul Marianei Georgescu pe care Agenția Națională de Integritate a prins-o cu peste 1.000.000 lei? Bani pe care nu-i putea justifica nici cu ajutorul lui Moș Crăciun.

Înghesuiala de final

La final, oamenii prezenți la evenimentul social au fost îndrumați să se așeze liniștiți la coadă pentru a primi "punga" de sărbători. Un cozonac, ceva alimente și o biblie. Fiecare a luat după nevoi: unii mai multe pungi, alții câte una. Apoi, câțiva dintre organizatori au încercat să-i gonească din sală pe cei care deja au "punga" pentru a nu sta din nou la coadă. Restul încercau să-i liniștească pe pensionari: "Avem pungi pentru toată lumea. Nu vă împingeți, nu vă înghesuiți!"

"Partidul Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie (ADER) şi-a lansat, astăzi, la Teatrul Naţional, candidatul pentru alegerile prezidenţiale. Preşedintele formaţiunii, Neculai Onţanu, a anunţat că Andrei Stoican va fi cel care va candida în cursa pentru Cotroceni din partea formaţiunii politice. (...)

<Ne dorim un preşedinte al românilor care să aibă o puternică susţinere naţională. Suntem mulţi. Partidul ADER vă propune un candidat pentru alegerile prezidenţiale. Un om care la Revoluţie avea 12 ani, un om matur astăzi şi puternic, un om care va face aşteptatul schimb de generaţii, dar şi de mentalităţi>, a declarat Neculai Onţanu la lansarea candidatului.", a scris în vara acestui an Bursa.

DREPT LA REPLICĂ

Mariana Georgescu: 

"Doresc, prin prezenta, să vă aduc în atenție câteva aspecte prin care autorul articolului a încălcat deontologia și etica profesiei de jurnalist făcând descrierea evenimentului așa cum l-a perceput sau așa cum a dorit, dar făcând referire în mod tendențios și în repetate rânduri la adresa subsemnatei Mariana Georgescu, prin susținerea unor afirmații mincinoase legate de persoana mea.

Citez: „În urmă cu aproximativ zece ani, Neculai Onțanu conducea cu mână de fier Sectorul 2. O avea alături de el pe controversata Mariana Georgescu, fosta șefă de la Direcția de Asistență Socială, cea care controla din umbră primăria. Ulterior, Georgescu a fost numită Director al Direcției Calitate, Comunicare și Relații Internaționale”.

Menționez că am fost angajată în cadrul Primăriei sectorului 2 timp de douăzeci și unu de ani, până la data la care m-am pensionat conform legii. Am fost angajată pe competențe profesionale încă din luna ianuarie 1995, în urma unui concurs la care au mai participat încă 3 candidați și am fost singura admisă. În anul 1997 am fost promovată ca director, tot în urma unui concurs și tot pe criterii profesionale, adică am lucrat în funcția de director nouăsprezece ani, având o activitate apreciată de toți conducătorii acestei instituții în toți cei 21 de ani.

În ceea ce privește afirmația cu privire la nejustificarea unei sume de bani, Citez: „Alături de el s-a aflat nelipsita Mariana Georgescu, despre care Agenția Națională de Integritate a menționat că nu poate justifica puțin peste

1.000.000 lei, adică în jur de 230.000 de euro” aceasta este falsă, lucru stabilit de două instanțe de judecată ale CURȚII DE APEL BUCUREȘTI COMISIA DE CERCETARE A AVERILOR, HOTĂRÂREA fiind definitivă și irevocabilă."

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te