Instituția de învățământ superior arată într-un comunicat că a decis să îi acorde înaltul titlu onorific lui Frans Timmermans, după ce acesta a criticat activ derapajele guvernării PSD.
„Născut la 6 mai 1961 la Maastricht, Franciscus Cornelis Gerardus Maria Timmermans a studiat literatură franceză la Universitatea „Radboud Nijmegen”, din Olanda, a urmat studii postuniversitare în drept european și istorie la Universitatea din Nancy, Franţa.
Frans Timmermans și-a început cariera în Ministerul Afacerilor Externe al Olandei, iar la începutul anilor ’90 a făcut primii paşi în diplomaţie, fiind numit secretar adjunct la ambasada Olandei din Moscova.
În anul 1994, a făcut parte din echipa comisarului european pentru relaţii externe, Hans von de Broek, apoi timp de trei ani a fost consilier și secretar privat al lui Max van der Stoel, Înalt Comisar pe probleme de minorități naționale în cadrul OSCE.
În anul 1998, după alegerile generale din Țările de Jos, Frans Timmermans a fost ales membru al Camerei Reprezentanților din partea partidului Laburiștilor. În perioada 2007-2010, a fost ministru al Afacerilor Europene.
După alegerile din 2010, Frans Timmermans a revenit în Parlament, până în anul 2012, când a primit un nou portofoliu în guvern, pentru a conduce ministerul Afacerilor Externe. În septembrie 2014, Frans Timmermans a fost desemnat pentru un post de comisar din partea Olandei în cadrul Comisiei Europene, condusă de președintele ales, Jean-Claude Juncker.
Începând din 1 noiembrie 2014, Frans Timmermans a preluat funcția de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil de o mai bună reglementare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale.
În octombrie 2018, Frans Timmermans și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Comisiei Europene la alegerile europene din 2019.
Printre numeroasele distincții primite, se numără și cea de Comandor al Ordinului ”Pentru Merit”, din partea statului român. În afară de limbile materne, Frans Timmermans este fluent în italiană, rusă, franceză, germană și engleză.
Evenimentul se va desfăşura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, începând cu ora 16:00”, se arată în comunicat.